Scandal la Primăria Almaș! Un bărbat din comună, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a făcut scandal în instituție, a furat telefonul viceprimarului și a plecat. Angajații primăriei au mers pe urmele scandalagiului pentru a recupera telefonul. Și l-au găsit. Pe un morman de lemne aflate lângă birtul din comună, loc frecventat de bărbat. Acesta nu este străin de problemele cu legea. Potrivit informațiilor noastre, bărbatul este recidivist.
Societatea comercială ar fi emis mai multe avize de însoțire a materialului lemnos, introducând în aplicația SUMAL, date care nu corespund realității. Polițiștii au efectuat controale la depozitele societății, fiind confiscate lemne în valoare de peste 100.000 de lei, dar și două camioane folosite la transportul materialului lemnos. De asemenea, au mai fost aplicate trei amenzi în valoare de 25 de mii de lei. Parchetul de pe lângă Judecătoria Lipova efectuează cercetări pentru comiterea infracțiunilor de fals intelectual, fals informatic și transport de material lemnos de peste 10 metri cubi, fără documente.
Local
Săptămâna Carierei, ediția a IV-a: activități de orientare profesională pentru elevii CN Pedagogic „Dimitrie Țichindeal” Arad.
Local
Viitorul și Pecica găzduiesc formații de play-off. Sântana merge pe terenul tinerilor de la CSU.
Local
Cu 1,58 mg/l alcool pur în aerul expirat, șoferul, care putea pune în pericol vieți, a fost oprit de un jandarm înainte de a porni la drum.
3
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 01-10-2026 sunt următoarele:
Local
Raissa Mihali, Flavia Șugar şi Dariana Bora vor reprezentan Aradul şi România la concursul de frumuseţe destinat copiilor.
România
Prețurile locuințelor au crescut cu 1,1% în zona euro și cu 1,2% în UE, în trimestrul doi din 2026, comparativ cu precedentele trei luni, iar cel mai mare avans a fost raportat în Lituania, Bulgaria și România, arată datele colectate prin Indicele prețurilor locuințelor, publicat joi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).