Câinii erau ținuți într-o casă, dar și în curtea locuinței, Poliția Animalelor fiind sesizată cu privire la situația de la Gurba. Cea care a „adunat” cei 96 de câini în imobil și în curtea acestuia locuiește în municipiu, potrivit informațiilor pe care le deținem, însă a venit de îndată la fața locului. Nu este pentru prima dată când femeia procedează în acest mod: adună câini în curțile unor imobile sau în imobile, crezând că îi poate îngriji. Și nu este pentru prima dată când Poliția Animalelor intervine în ceea ce o privește.
Săptămâna Prevenirii Criminalității a debutat luni, 23 mai, cu o activitate educativ-preventivă desfășurată de polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității împreună cu cei ai Biroului Siguranță Școlară, care au susținut la Școala Gimnazială “Caius Iacob”, din municipiul Arad, dezbateri pe această temă.
Advertorial
Există o diferență fundamentală între un computer care lucrează pentru tine și unul care ține pasul cu tine. Laptopurile de gaming au apărut tocmai din această nevoie - aceea de a avea o mașinărie mobilă capabilă să susțină sarcini intensive fără să clipească, fie că vorbim de randări 3D, editare video sau sesiuni competitive de ore întregi.
România
Rezultatele extragerilor din data de 09-07-2026 sunt următoarele:
România
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a confirmat joi că procurorii militari i-au pus sechestru pe avere, inclusiv pe conturile bancare, în dosarul penal în care este acuzat de contrabandă în legătură cu achiziționarea unui elicopter din Marea Britanie.
1
Local
Se va acţiona la nivel terestru, numai pe timp de noapte, în zonele cu vegetaţie.
Local
Un antreprenor din Arad își va serba ziua de naștere într-un mod inedit: va alerga fix atâția kilometri, câți ani împlinește.
Local
Pe parcursul a aproape trei ore liberalii arădeni au dezbătut nevoia implicării în viața politică și direcția pe care ar trebui să o urmeze PNL.
3
Local
Proiectul „Dotarea Laboratorului de Microbiologie Medicală din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad” a fost accesat de Consiliul Județean Arad și cofinanțat de Uniunea Europeană, prin Programul Sănătate.