Polițiștii arădeni au transmis activitatea pe care au desfășurat-o joi, 17 iunie. Cei de la Serviciul de Investigații Criminale au avut de furcă, joi, cu un bărbat de 51 de ani din Fântânele, care are de executat o pedeapsă privativă de libertate de un an, pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației. Condamnat de magistrații Judecătoriei Arad, acesta a fost reținut de polițiștii arădeni, fiind încarcerat în Penitenciarul Arad.
România
Plenul Camerei a adoptat, miercuri, un proiect de lege potrivit căruia agresorii înscriși în Registrul național al persoanelor care au comis infracțiuni sexuale sau de exploatare a unor persoane ori asupra minorilor nu se vor mai putea angaja în școli, spitale, centre de îngrijire sau centre de educație fizică și sport, publice sau private.
Local
Începând din acest an, absolvenții programului vor obține, pe lângă diploma de master, și certificarea care le permite să profeseze ca antrenori.
Local
Doi porci morți au fost abandonați pe marginea drumului dintre Șofronea și Sânpaul, iar rezultatele analizelor au arătat că sunt purtători de pestă porcină africană.
Local
Actorii Teatrului Clasic „Ioan Slavici” le oferă arădenilor un program variat în luna martie 2026, lună în care vor fi jucate două spectacole arădene și la Satu Mare.
Local
Un bărbat din județul Arad a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru ultraj, după ce l-a amenințat pe polițistul care… îl ducea în arest.