Un nou caz de violenţă în familie, un nou ordin de protecţie emis de poliţiştii arădeni. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad anunţă că oamenii legii din cadrul Biroului de Ordine Publică au emis un ordin de protecţie provizoriu pentru o perioadă de cinci zile, pe numele unui bărbat de 36 de ani din Arad.
Poliţiştii din Pecica cercetează doi minori bănuiţi de comiterea infracţiunii de furt calificat. Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, cei doi tineri, ambii de 16 ani, din Pecica, au fost depistaţi de patrula de Poliţie în timp ce transportau scule, unelte şi aparatură electronică, dar şi obiecte personale, cum ar fi ceasuri de mână.
Local
Ateliere creative și spectacole pentru cei mici, în Parcul „Aventura Voinicilor”, sâmbătă, 18 iulie, de la ora 17.
Local
Excursia e programată la toamnă, durează trei zile şi costă 750 de lei. Cum se fac înscrierile?
Mapamond
Ministrul ucrainean al apărării înlăturat din funcție în urma unei remanieri guvernamentale, Mihailo Fedorov, i-a reproșat joi comandantului-șef al armatei, generalul Oleksandr Sîrski, că încearcă să divizeze Ucraina, acuzație care evidențiază un conflict profund între cei doi responsabili ce l-a determinat pe președintele Volodimir Zelenski să-l înlocuiască pe titularul Apărării, susținut însă în proteste de stradă neobișnuite în Ucraina pe timp de război, relatează agențiile AFP și EFE.
Mapamond
Oamenii de știință au detectat atmosferă pe exoplaneta LHS 1140 b, aflată la 40 de ani-lumină și descoperită în 2017, informează joi agenția de presă EFE. Această descoperire reprezintă o etapă esențială în procesul de căutare a planetelor asemănătoare cu Pământul, aflate dincolo de sistemul nostru solar, care ar putea adăposti viață.
România
Președintele Nicușor Dan a declarat joi, referitor la decizia Curții de Justiție a UE vizând prescripția în România, că „vina principală pentru această situație revine Parlamentului”.
Mapamond
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut joi menținerea 'unității' în cadrul comandamentului militar, în timp ce se confruntă cu critici și chiar cu proteste de stradă după demiterea popularului ministru al apărării Mihailo Fedorov, care se afla în conflict cu comandantul-șef al armatei, generalul Oleksandr Sîrski, acesta din urmă transmițând la rândul său un mesaj în care se apără de acuzații și insistă că Ucraina trebuie „să se concentreze asupra războiului”, relatează AFP.
România
Președintele Nicușor Dan a afirmat joi că un guvern tehnocrat, pe o perioadă determinată de timp, ar fi plasat țara într-o situație mai bună decât cea actuală. El a subliniat că decizia formării unui nou guvern aparține în prezent partidelor politice.
2
România
Eurodeputata Diana Șoșoacă a fost trimisă în judecată de Parchetul General pentru săvârșirea a patru infracțiuni de lipsire de libertate în mod ilegal, după ce în decembrie 2021 ar fi sechestrat în biroul ei o jurnalistă din Italia, venită să-i ia un interviu.
Mapamond
Parlamentul Ucrainei l-a aprobat joi pe Serghi Korețki în funcția de prim-ministru al țării, acesta devenind al treilea șef al guvernului ucrainean de la începutul invaziei ruse pe scară largă, în 2022, transmit Reuters și dpa.