ARAD. Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier, au desfăşurat o acţiune cu radarele, împreună cu IPJ Hunedoara. Poliţiştii din cadrul IPJ Hunedoara au acţionat pe raza localităţilor Zam, Tătăreşti şi Ilia, iar cei din cadrul IPJ Arad au acţionat cu 6 radare, începând de la Vărădia de Mureş până la limita de judeţ.
Un adolescent de 16 ani, din comuna Băița, județul Hunedoara, acuzat că a violat o fetiță de opt ani a fost reţinut, în timpul nopții de duminică spre luni. Mama fetei a sunat la 112 după ce copila a povestit ce i s-a întâmplat la locul de joacă.
Proiectul municipalităţii a fost selectat pentru finanţare europeană. Primăria ar urma să obţină, într-o primă etapă, 12 milioane de lei prin ADR Vest.
Mii de flori și aranjamente florale, bunătăți pentru toate gusturile și două seri de muzică îi așteaptă pe cei care vor ajunge, în 24 și 25 octombrie, la Festivalul Florilor de Toamnă, organizat de Primăria Orașului Curtici. Intrarea la toate evenimentele este liberă.
Autoritățile au intervenit vineri pentru căutarea și salvarea marinarilor de pe o navă care ar fi în pericol de scufundare la 13 mile marine travers de Constanța, o persoană fiind găsită decedată. Președintele Nicușor Dan a declarat că vineri dimineață o navă a fost lovită de o dronă la 13 mile în Marea Neagră, puțin în afara apelor teritoriale ale României, menționând că acesta este un „eveniment din procesul de escaladare pe care Rusia îl desfășoară în contextul Războiului din Ucraina”.
Acceptarea propriului corp începe atunci când încetăm să condiționăm respectul față de noi înșine de o anumită greutate, măsură sau imagine din oglindă. Nu trebuie să admirăm fiecare detaliu pentru a ne trata cu grijă. Putem avea nemulțumiri și, în același timp, să recunoaștem că valoarea noastră nu depinde de aspect. Construim această relație prin alegeri cotidiene, fără obligația de a ne simți permanent încrezători.
Scopul evenimentului e acela de a crea legături între oameni și de a transforma implicarea într-un beneficiu real pentru copii.
Dintre echipele de Liga a III-a din județul nostru doar Viitorul pornește favorită certă.