Conducerea – împuternicită – a Inspectoratului de Poliție Județean Arad alcătuită din comisarul șef Dan Stoicănescu, împuternicit inspector șef și comisarul șef Florin Turnagiu, împuternicit adjunct al inspectorului șef, a avut vineri, 15 iulie, o întâlnire cu mass media arădeană, în cadrul căreia s-a prezentat și a prezentat, printre alte subiecte, și bilanțul activității Poliției arădene pe primele șase luni ale acestui an, sub conducerea fostului inspector șef, Ioan Tamaș – pensionat de la 1 iulie. Dată de la care a început împuternicirea celor doi ofițeri veniți de la IPJ Timiș – unul din funcția de adjunct al inspectorului șef la IPJ Timiș, iar celălalt din postura de șef a Poliției Rutiere din județul vecin - la cârma IPJ Arad.
Pe Livia Pescar o știți din presa locală. Cu siguranță, i-ați văzut numele în ziar sau pe site-urile de știri arădene sau la tv. Ea este cea care oferă declarații presei atunci când în Arad au loc evenimente care ajung să fie anchetate de Poliție. Este purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Arad din anul 2021. Recent, inspectorul principal de poliție Livia Pescar s-a întors dintr-o misiune internațională ce a avut loc la Sevilla, Spania, organizată de Biroul Atașatului de Afaceri Interne la Madrid.
Aproximativ 40 de mii de lei, un laptop și un telefon mobil au fost furați în 22 aprilie dintr-un autoturism parcat pe Splaiul General Praporgescu. Furtul a fost sesizat la Poliție de către proprietarul autovehiculului. Pistele polițiștilor par a fi puține și asta deoarece, potrivit informațiilor pe care le deținem, deși zona este foarte circulată – având în vedere malul Mureșului – nimeni nu a văzut nimic.
Mapamond
Una dintre persoanele rănite de atacatorul care a deschis focul la întâmplare sâmbătă după-amiază în centrul istoric al Cracoviei (sudul Poloniei) a decedat, ceea ce ridică la șase numărul morților, în timp ce 15 persoane au fost rănite, a anunțat poliția un nou bilanț al victimelor, transmit AFP și Reuters.
Mapamond
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP.
1
ARADON Sport local
TIMIŞOARA. Recent, în oraşul de pe Bega, s-a desfășurat ediția cu numărul XXXIV a concursului internațional de înot „Cupa Timișoara”.
Mapamond
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.
Local
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
Local
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
Local
„Îmi este teamă. Și îmi dau voie să spun asta”, mărturiseşte creatoarea de modă. Ea le îndeamnă pe femei să nu amâne să meargă la medic: „Rochiile frumoase pot aștepta. Controlul medical, nu!”
2
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
4