ARAD. De Ziua Naţională a României, în sala festivă a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, a avut loc avansarea în grad pentru merite deosebite a 12 ofiţeri şi 13 agenţi de poliţie.
ARAD. Poliţiştii arădeni s-au întâlnit, în sala festivă a Campusului Universitar „Vasile Goldiş”, cu studenţii străini care urmează cursurile Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” Arad.
ARAD. Numărul infracțiunilor se află pe un trend descendent, potrivit informațiilor venite dinspre Inspectoratul de Poliție al Județului Arad (IPJ).
Reprezentanţii Centrului de Informare şi Relaţii Publice din cadrul IGPR, au precizat pentru aradon.ro, că postarea comunicatului pe site-ul Poliţiei Române, în care se anunţa împuternicirea comisarul şef Tamaş Ioan în funcţia de inspector şef al IPJ Arad, a avut loc din cauza unei erori.
ARAD. După ce marţi, Inspectoratul Geneal al Poliţiei Române a remis un comunicat de presă în care se anunţa faptul că la şefia IPJ Arad, a fost împuternicit pentru o perioadă de 6 luni, comisarul şef Ioan Tamaş, iar la scurt timp după comunicatul a fost retras de pe site-ul IGPR, iată că astăzi, IPJ Arad are alt şef.
Local
Conferința Asociației Consorțiului Universităților Private din România și Republica Moldova.
Mapamond
Polonia își plânge morții atacului armat de sâmbătă dintr-o piață din centrul Cracoviei, care a răpit viața a șase persoane, în timp ce anchetatorii continuă să caute mobilul atacului, relatează duminică dpa.
România
Stația meteorologică Miercurea-Ciuc a înregistrat duminică dimineață cea mai scăzută temperatură din țară, de minus 10,5 grade Celsius, valoare situată sub media perioadei, dar care nu reprezintă un record pentru această dată, arată datele furnizate AGERPRES de Paul Cioban, meteorolog de serviciu la Centrul Meteorologic Regional Transilvania Sud Sibiu.
Local
MOCREA. Un incendiu a izbucnit duminică, în jurul orei 11:00, la o anexă gospodărească din localitatea Mocrea.
România
HUNEDOARA. Un turist și-a pierdut viața, după ce a alunecat pe o porțiune cu gheață din Masivul Retezat, bărbatul fiind căutat, în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, de echipe ale Serviciului Salvamont Hunedoara, în cadrul unei acțiuni de salvare în care acestea s-au folosit de un câine de urmă și de o dronă cu termoviziune.
Mapamond
Una dintre persoanele rănite de atacatorul care a deschis focul la întâmplare sâmbătă după-amiază în centrul istoric al Cracoviei (sudul Poloniei) a decedat, ceea ce ridică la șase numărul morților, în timp ce 15 persoane au fost rănite, a anunțat poliția un nou bilanț al victimelor, transmit AFP și Reuters.