BUCUREŞTI. Arădeanca Isabela Rabotka a fost aleasă în funcția de vicepreședinte al Curții de Arbitraj a PNL. Alegerea conducerii Curţii de Arbitraj a avut loc marţi, 15 iulie, la Palatul Parlamentului din Bucureşti, dintre membrii aleşi la ultimul Congres al PNL din 28 iunie 2014.
ARADON Sport local
ARAD. Membru al structurii de intervenție a Penitenciarului Arad, Gabriel Bozan a câștigat medalia de aur la proba de kickbox din cadrul celei de-a XX-a ediții a Concursului sportiv-aplicativ militar dedicat Zilei Luptătorului Antiterorist „24 Decembrie”.
România
Călin Georgescu a fost audiat, joi, în Arestul Central, într-un nou dosar deschis de procurori, după ce fostul candidat la alegerile prezidențiale ar fi făcut salutul legionar la ieșirea dintr-o secție de poliție, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
Evenimente
Din selecția festivalului fac parte „Necunoscuta”, „Jurnalul unei cameriste” şi „Crăciun amar”.
România
Loteria Română a transmis o plângere prealabilă primăriilor care au interzis jocurile de noroc în sediile sale, a informat, joi, primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu.
România
Turiștii care închiriază locuințe prin Airbnb nu vor mai fi obligați să schimbe lenjeria de pat, să spele vasele sau să ducă gunoiul înainte de plecare. Noile reguli ale platformei vor interzice gazdelor să impună astfel de sarcini, în condițiile în care taxa de curățenie trebuie să acopere pregătirea locuinței pentru următorii oaspeți.
Local
Ediția de anul acesta a Festivalului Internațional Toamna Muzicală Arădeană se va desfășura între 29 octombrie și 12 noiembrie 2026.
Local
Transportatorii care tranzitează Ungaria trebuie să țină cont de restricțiile de circulație instituite vineri, 23 octombrie, cu ocazia Zilei Revoluției Ungare. Măsurile vizează autovehiculele de transport marfă cu masa mai mare de 7,5 tone.
Local
Evenimentul a reunit specialiști din domeniul kinetoterapiei, recuperării medicale și medicinei, cu participare națională și internațională, oferind participanților oportunitatea de a descoperi abordări moderne, metode terapeutice și perspective interdisciplinare.