Istoricul şi publicistul Daniel Iancu, din Deva, a fost reclamat de un vecin la asociaţia de locatari că ar avea prea multe cărţi, unele dintre acestea fiind depozitate pe casa scării şi pe terasa comună a blocului în care locuieşte, bărbatul apreciind însă că volumele, de ordinul miilor, nu au cum să deranjeze pe cineva.
Autor al mai multor cărți despre fenomenul inițiatic, în care a abordat teme precum templierii, teutonii, rozacrucienii sau francmasonii din epoca modernă, istoricul arădean Antoniu Martin ne-a povestit despre aceste fenomene și despre cea mai recentă carte scrisă de acesta, „Crucea, Spada, Trandafirul”.
Local
Acesta se afla parcat în curtea unei societăți comerciale. Mașina a ars în întregime.
Local
În cadrul unei conferinţe de presă susţinută la sediul USR Arad de către deputatul Adrian Wiener şi deputata Cristina Prună au fost dezbătute soluţiile legate de energia termică şi costurile aferente acesteia. Pe lângă modernizarea sistemului de termoficare au fost abordate şi subiecte precum anveloparea blocurilor și alternative prin încurajarea prosumatorilor, dar și a comunităților de energie.
Advertorial
Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară.
ARADON Sport local
Ambele echipe au urcat un loc față de sezonul precedent, după ce arădencele au oprit dominația campioanei ultimilor ani, Sepsi.
Local
Ploaia şi cel mai probabil condiţiile de acvaplanare de pe pasajul Grădişte au făcut ca trei autoturisme să intre în coliziune pe pasajul din Grădişte.
1
UT Arad
Dorinel Munteanu și elevii săi au călătorit toată noaptea, iar la ora 11:30 au antrenament pe ICRTI!
Advertorial
ADVERTORIAL. Consiliul Judeţean Arad a reuşit ceea ce foarte puţine Consilii Judeţene din ţară au putut: a câştigat 18 proiecte europene cu confinanţare de numai 2%! Adică, a câştigat peste 300 de milioane de lei şi a contribuit cu doar 6 milioane!
Local
Una dintre personalitățile marcante cu care Aradul se mândrește este academicianul prof. univ. dr. Ioan Bolovan, unul dintre istoricii remarcabili ai României și probabil cel mai fervent cercetător și promotor al istoriei transilvănene, bănățene și mai ales arădene. Decorat de Președintele României, Doctor Honoris Causa al Universității „Aurel Vlaicu” Arad și ales Cetățean de Onoare al Aradului în anul 2023, profesorul Ioan Bolovan a avut amabilitatea să ne răspundă la câteva întrebări, având în vedere rădăcinile sale arădene , precum și aplecarea specială ca istoric asupra evoluției în timp a Aradului.