ARAD. Anul acesta, pe 28 februarie, se împlinesc 77 de ani de la atestarea Protecţiei Civile în România, zi în care Regele României Carol al-II-lea aproba în anul 1933, prin Înaltul Decret Regal nr.468, Regulamentul Apărării Pasive, consfinţind astfel, înfiinţarea primelor structuri de protecţie civilă.
ARAD - Aleşii judeţeni au aprobat suplimentarea fondurilor alocate în cursul anului trecut cu scopul realizării de reparaţii capitale la unele obiective, precum şi pentru demararea unor lucrări noi.
ARAD - INTREVIUL JA cu colonelul Ioan Bogdănescu, inspectorul şef al ISU Arad.
ARAD - Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Arad aniversează 77 de ani de la atestarea Protecţiei Civile în România.
ARAD - 20 de ofiţeri şi subofiţeri din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” al JudeţuluiArad au donat sânge, ieri, la Centrul Judeţean de Transfuzii, în cadrul unei campanii umanitare care se desfăşoară pe parcursul acestei luni.
Sold-out la meciul UTA – FCSB, după nici o oră și jumătate de la punerea biletelor în vânzare.
BUCUREŞTI. Cupa României de tenis de masă la categoriile sub 15 și 19 ani, competiție desfășurată zilele trecute la București, a fost onorată și de sportivii de la CS Municipal Arad.
O poveste în care personajul principal - o actriță de succes - confundă filmul în care joacă cu realitatea.
ARAD. Începând cu data de 2 martie 2026, Primăria Arad, în colaborare cu Compania de Transport Public Arad, va suplimenta programul de transport public prin introducerea unei noi linii de autobuz: 49b Piața UTA – Economu – Gara Aradul Nou.
1
Plenul Camerei a adoptat, miercuri, un proiect de lege potrivit căruia agresorii înscriși în Registrul național al persoanelor care au comis infracțiuni sexuale sau de exploatare a unor persoane ori asupra minorilor nu se vor mai putea angaja în școli, spitale, centre de îngrijire sau centre de educație fizică și sport, publice sau private.
Începând din acest an, absolvenții programului vor obține, pe lângă diploma de master, și certificarea care le permite să profeseze ca antrenori.