Opt agenţi economici arădeni care au obiect de activitate „protecţie şi gardă” au fost controlaţi de inspectorii de muncă din cadrul ITM Arad, în cadrul unei campanii privind identificarea si combaterea muncii nedeclarate şi respectarea prevederilor legale privind timpul de muncă, precum şi securitatea şi sănătatea în muncă.
România
Mii de oameni au participat, sâmbătă seară, la protestul din Piața Victoriei pentru independența justiției, unde manifestanții au scandat lozinci împotriva președintei Înaltei Curți de Casație și Justiție, Lia Savonea, și a ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu.
ARADON Sport local
FCC Baschet UAV Arad a marcat pentru a 5-a oară peste 100 de puncte în acest campionat, în ultimul meci de acasă din acest an.
Local
Un burghiu, niște flacoane goale, câteva perechi de mănuși și o pâlnie. Astfel „înarmați”, trei bărbați din comuna arădeană Zimandu Nou au bătut drumul până în Bihor ca să fure motorină din autoutilitare parcate pe străzi din Oșorhei.
Local
Un bărbat de aproximativ 45 de ani, din Cintei, a fost condamnat la închisoare cu suspendare după ce a adus în țară, din Austria, o pușcă și mai multe gloanțe, pe care le-a deținut ilegal.
România
Sorina Marinaș, judecătoare la Secția Penală de la Curtea de Apel Craiova, a anunțat că va protesta sâmbătă, în fața judecătoriei Craiova, cu un mesaj că „așa nu se mai poate”, deși este conștientă că gestul său poate însemna sfârșitul carierei de magistrat.
Local
Sărbătorile autentice din satul tradițional românesc - cu vechi colinde și miros de cozonac și sobrietatea cenușie a epocii comuniste - în care spiritul Nașterii Domnului a fost mascat de figura impusă a lui Moș Gerilă, sunt puse față în față de Complexul Muzeal Arad, într-o expoziție care dezvăluie o fascinantă radiografie a sărbătorilor de iarnă din secolul al XX-lea.
2
România
Premierul Ilie Bolojan a transmis, vineri, un mesaj către români la final de an, cu prilejul vizitei pe șantierele tronsoanelor de autostradă din județul Bihor.
5
Local
Un arădean, aflat în arest preventiv, a fost trimis în judecată de Judecătoria Lipova după ce, la doar 12 ore după emiterea unui ordin de protecție împotriva sa, a încălcat măsura.
Mapamond
Şeful trupelor ruse de apărare radiologică, chimică şi biologică (NBC), Aleksei Rtişcev, a acuzat România şi Polonia că ar fi ajutat la transportul componentelor unei „bombe murdare” pentru Ucraina, care la rândul său ar fi pregătit detonarea unui astfel de dispozitiv, a relatat vineri TASS.
5