I-a tăiat calea cu Matiz-ul și a fost lovit în gură. Incidentul s-a petrecut pe Calea Iuliu Maniu, în apropiere de Enel.
Patru clase de la Şcoala Gimnazială Nr.5 se vor muta într-o aripă a Liceului Tehnologic „Iuliu Maniu”.
ARAD. Trotuarul din faţa Liceului „Iuliu Maniu” (de pe strada cu acelaşi nume) este impracticabil, din cauza ploii. Aflat mult sub nivelul şoselei şi cu o canalizare nefuncţională, trotuarul a fost inundat pe aproape toată lungimea frontului stradal al liceului, până la intersecţia cu strada Ioan Alexandru.
Local
VĂRĂDIA. A plouat torențial și a căzut și multă grindină pe Valea Mureșului, în județul Arad, în zona comunei Vărădia de Mureș.
UT Arad
SIBIU. La finalul meciului cu Hermannstadt, antrenorul UTA-ei, Mircea Rednic nu și-a asumat nicio vină, doar jucătorii au fost penibili.
5
UT Arad
Antrenorul pare în corzi, după ce UTA a pierdut cu Hermannstadt, iar suporterii îl contestă.
Mapamond
Preşedintele rus Vladimir Putin „probabil nu vrea să oprească războiul” în Ucraina şi „mă duce cu vorba”, a scris sâmbătă preşedintele american Donald Trump pe reţeaua sa de socializare Truth Social, într-un mesaj în care a ameninţat Rusia cu noi sancţiuni, relatează AFP.
2
Local
Familia Regală a plantat sâmbătă, la Castelul Săvârșin, un copac în memoria Papei Francisc.
Local
64 de echipamente medicale au fost oferite, gratuit, de către Salvați Copiii România, către șase cabinete medicale din vestul țării.
Local
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a prelungit avertizarea nowcasting Cod portocaliu de furtună, emisă sâmbătă, valabilă pentru zone din judeţele Arad şi Mureş.
Mapamond
Papa Francisc a fost înmormântat sâmbătă în bazilica Santa Maria Maggiore din centrul Romei, în prezența mai multor prelați și membri ai familiei sale, a anunțat Vaticanul, relatează AFP.
Mapamond
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că se așteaptă la „rezultate” după întâlnirea „simbolică” avută cu omologul său american Donald Trump înaintea funeraliilor Papei Francisc, transmite AFP.