Trupa Voltaj a lansat, vineri, în cadrul unui eveniment special organizat la sediul Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, melodia intitulată „Din toată inima pentru Team Romania”, care este dedicată sportivilor care vor participa sub culorile roşu, galben şi albastru la Jocurile Olimpice de la Paris 2024.
IZVORANI. Doi sportivii ai secției de gimnastică din cadrul Clubului Sportiv Şcolar Gloria Arad, Roșu Darius Andrei și Pintea Cristian, antrenați de prof. Gabriel Haș, au participat, zilele trecute, la Campionatul Naţional individual și pe aparate al juniorilor I și II, desfășurat la Complexul Olimpic Izvorani.
România
Poliţia Rutieră va sancţiona şoferii care opresc pe marginea drumului pentru „celebrele” poze din lanul cu rapiţă.
3
Local
Călin Bibarţ şi Iustin Cionca, alături de echipele lor de consilieri, şi-au depus candidaturile pentru alegerile din 9 iunie.
2
Local
Primăria Municipiului Arad anunţă că, începând de luni până joi, aici nu se va putea parca din cauza lucrărilor.
Advertorial
Firma BADER a preluat fabrica din Curtici România in 28.03.2024 prin achiziționarea de la grupul Coindu, astfel că, acum, compania face parte din BADER Group, alăturându-se întreprinderilor de producție din Polonia, Ucraina și Bulgaria.