Având în vedere contextul pandemic și necesitatea limitării răspândirii în comunitate a virusului SARS CoV-2, jandarmii arădeni au desfășurat – săptămâna trecută- activități de verificare a persoanelor aflate în izolare sau carantină la domiciliu. În acest sens au fost verificate și găsite la domiciliul declarat 541 de persoane.
Săptămâna trecută, jandarmii arădeni au constatat în flagrant - pe timpul misiunilor desfășurate - cinci infracțiuni de deținere substanțe interzise, o infracțiune de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și au aplicat 35 amenzi în valoare totală de 12.700 lei, pentru nerespectarea prevederilor legale în vigoare.
Evenimente
ARAD. Sâmbătă, 27 iunie, începe oficial ediția a XV-a a Ghioroc Summer Fest, eveniment devenit deja tradiție pe malul lacului Ghioroc.
România
Biroul Permanent Național al PSD a decis miercuri, în unanimitate, ca partidul să își asume responsabilitatea guvernării, iar președintele social-democraților, Sorin Grindeanu, să fie propunerea de premier.
Local
Firma Tehnodomus este penalizată cu 51.658,38 lei pentru fiecare zi de întârziere a proiectului de modernizare a Spitalului Municipal, începând din data de 1 iunie.
2
Local
Pe lângă solicitările SMURD, pompierii au intervenit și pentru stingerea a două incendii de vegetație uscată care au afectat în jur de 500 de metri pătrați.
România
Liberalul Cătălin Predoiu, ministru interimar al Afacerilor Interne, a declarat, miercuri, că nu va contesta o eventuală excludere a sa din PNL, arătând că e un „paradox” faptul că „cei care au votat un Guvern care includea liberali sunt considerați suspecți de neloialitate, dar votarea unui Guvern simplu PSD, chiar și cu condiții, este în regulă”.
România
Președintele PNL, Ilie Bolojan, liderul USR, Dominic Fritz, și președintele UDMR, Kelemen Hunor, urmează să aibă discuții miercuri pe tema formării unui Guvern minoritar și a unei propuneri de premier, au precizat, pentru AGERPRES, surse politice.
1
Local
Deși programările la traseu au ajuns aproape la zi, Prefectura anunță organizarea a două sesiuni suplimentare de susținere a probei practice, în luna iulie.
Local
Perioadele cu temperaturi caniculare impun măsuri speciale pentru asigurarea protecției angajaților.