ARAD - andarmii continuă seria raziilor în
pieţele şi târgurile arădene. În
weekend-ul care a trecut, au fost luate la controlat
oboarele din Arad şi din Pâncota.
Comercianţii de lemne sunt în continuare cei
vizaţi de jandarmi, mai ales că se apropie cu
paşi repezi sezonul rece.
Pecica - O patrulă de jandarmi din cadrul Grupei de Intervenţie şi Supravegere Pecica, aflată în misiune în zona centrală a oraşului, a fost sesizată de M.A, în vârstă de 23 de ani despre faptul că a fost victima unei agresiuni fizice.
ARAD - Jandarmii arădeni îşi continuă
raziile printre prostituatele de la ieşirile din
oraş. Ieri a fost rândul ieşirii din Arad
către Oradea, înainte de sensul giratoriu de la
intrarea de pe DN 79. Oamenii legii spun că fac astfel
de acţiuni zilnic, dar acestea nu au efectul scontat
deoarece, deşi sunt amendate cu sume importante,
prostituatele nu le plătesc. 
ARAD - Inspectoratul de Jandarmi al Judeţului Arad (IJJ) a participat la video-conferinţa organizată de către conducerea inspectoratului general, care a avut loc cu ocazia sărbătoririi Zilei Jandarmeriei Rurale, ce lua fiinţă în anul 1893, la 1 septembrie.
DEVA - O expoziţie inedită de fotografie a fost organizată, astăzi, de Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Hunedoara, pentru a marca cei 116 ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Rurale.
Advertorial
Serviciul Parcări Rezidențiale din cadrul S.C. Recons S.A. informează că în perioada 18 – 26 mai are loc preluarea cererilor pentru participarea la licitațiile locurilor de parcare aferente zonelor:
Mapamond
Un șofer care a intrat cu mașina în manifestanți antiguvernamentali în centrul Belgradului, rănind un nonagenar, a fost reținut pentru tentativă de omor, a anunțat joi poliția, relatează AFP.
Local
Competiția a avut loc recent în Polonia și a reunit peste 1000 de sportivi din 31 de țări, reprezentând structuri de ordine publică și siguranță națională.
România
Rezultatele extragerilor din data de 14-05-2026 sunt următoarele:
Local
Fostul director al Direcţiei Silvice Arad, Teodor Ţigan, a pierdut definitiv, la Curtea de Apel Timişoara, procesul pe care l-a intentat după ce a fost concediat şi a fost obligat să restituie un bonus de pensionare de 280.520 de lei.
4
România
Indemnizaţiile acordate copiilor cu dizabilităţi şi cuantumurile unor beneficii sociale destinate familiilor cu venituri reduse au fost majorate începând cu luna mai 2026, beneficiarii urmând să primească sumele actualizate pentru drepturile aferente lunii aprilie, informează Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS), într-un comunicat transmis joi.
Local
Suplimentele alimentare au fost predate Direcției de Sănătate Publică Arad în vederea luării măsurilor legale, iar articolele vestimentare au fost indisponibilizate la sediul instituției.