DEVA - Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Hunedoara sărbătoreşte, mâine, 116 ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Rurale.
ARAD - Jandarmii au reuşit să prindă o
persoană suspectată că a furat dintr-un
supermarket în numai 60 de minute. Furtul a fost
anunţat de către reprezentanţii magazinului
în jurul orei 21.
ARAD - La sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean
Arad a avut loc festivitatea înaintării în
gradul următor a cadrelor care au împlinit
stagiul minim în grad.
ARAD - Jandarmii arădeni l-au depistat pe B.M.A., de
22 de ani, din Arad, în timp ce pescuia ilegal
în Mureş, lângă podul CFR din
Micălaca.
ARAD - O patrulă din cadrul Inspectoratului
Judeţean de Jandarmi Arad l-au depistat în zona
Podgoria pe Iosif R., de 49 de ani, din Arad, care era dat
în urmărire internaţională de
Tribunalul Arad. Acesta se afla şi în
atenţia Interpolului.
Mapamond
Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat luni un decret care măreşte cu 15.500 numărul autorizat de militari din cadrul forţelor armate, fiind a patra sa decizie de acest tip din acest an, relatează AFP.
Ştiri sportive
Reprezentativa de fotbal a României a fost învinsă fără drept de apel de formația Bosniei-Herțegovina, cu scorul de 4-2 (3-1), luni seara, pe Arena Națională, fără spectatori, în Grupa B4 a Ligii Națiunilor.
România
Statele Unite ale Americii și România au marcat livrarea primelor nouă vehicule amfibii de asalt (AAV) către România, o „etapă importantă în cooperarea în domeniul apărării dintre SUA și România și consolidând securitatea NATO pe coasta Mării Negre și de-a lungul Flancului estic al Alianței”, informează Ambasada SUA la București.
România
Doar doi miniştri propuşi în Cabinetul Mureşan au fost avizaţi favorabil, luni, în comisiile parlamentare reunite.
România
Partidul Național Liberal ia în considerare sesizarea Curții Constituționale pentru un conflict juridic de natură constituțională, în cazul în care Guvernul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan nu trece în Parlament, iar președintele țării nu convoacă alegeri anticipate, a declarat, luni, deputatul liberal Alexandru Muraru.
Mapamond
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a făcut din nou apel luni la Israel să pună capăt „anexării progresive” a Cisiordaniei, calificând drept profund alarmant nivelul violenței în regiune, relatează France Presse.
Local
Șoferii care circulă pe drumurile naționale și pe autostrada de pe raza județului Arad vor fi întrebați de unde vin și unde merg.
3
Local
Încep marţi seara şi vor continua în cursul zilei de miercuri. Tratamentele vor fi efectuate prin termonebulizare.
Local
De asemenea, au avut loc discuții privind perspectivele și noile oportunități de colaborare dintre cele două municipalități.