ARAD. În vizită la jandarmi. Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Arad îşi deschide, joi, 10 aprilie, începând cu ora 11.00, porţile sediului instituţiei pentru toţi cei care sunt interesaţi să cunoască mai îndeaproape activitatea jandarmilor.
ARAD. Luni, în cadrul Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională s-a adoptat Declaraţia Parlamentului României cu ocazia marcării a 10 ani de la aderarea României la Alianţa Nord-Atlantică şi a 65 de ani de existenţă a NATO. Marţi, această Declaraţie va fi adoptată de către Plenul Reunit al Parlamentului României.
Mai multe echipaje de Poliție Rutieră sunt mobilizate pentru a fluidiza traficul în zona desfășurării manifestărilor de la Arad, cu ocazia Zilei Maghiarilor de Pretutindeni.
ARAD. Jandarmii arădeni s-au întâlnit cu liceenii, continuând astfel activităţile de informare a elevilor din cadrul instituţiilor de învăţământ preuniversitar.
ARAD. „Jandarmeria pe înţelesul tuturor”, o campanie care îşi propune să informeze cetăţenii despre activităţile şi rolul jandarmilor. La Arad, campania a poposit în unităţile de învăţământ, în rândul elevilor.
Local
Au fost ridicate 5 motofierăstraie, 8 aparate de ras, o trusă cu bormașină și două truse cu bormașină, acumulator, încărcător, dispozitiv de încărcare și ruletă.
Mapamond
Papa Leon al XIV-lea şi-a început sâmbătă traseul pe Champs-Elysées, în ovaţiile unei imense mulţimi de credincioşi, urmând să ajungă în Place de la Concorde, unde va avea loc o liturghie grandioasă, transmite AFP.
România
Votul de învestitură pentru Guvernul Mureșan va fi dat miercuri, în plenul reunit al Parlamentului - au decis sâmbătă Birourile permanente reunite.
Local
Ambasadorul Republicii Polone în România a efectuat o vizită oficială la Consiliul Județean Arad.
Local
Unele se află în aşteptarea preotului paroh de trei-patru ani. Cea mai recentă vacantare datează din 24 septembrie.
2
Local
ARAD. Consiliul Județean Timiș a solicitat Consiliului Județean Arad presemnalizarea unor restricții de circulație care vor fi impuse pe DJ 682, de la limita de județ a Aradului și până în Făget.
Local
Plopii şi salcâmii s-au prins în proporţie de 99%. Municipalitatea intenţionează să mai planteze arţari şi arbori de mătase.
Local
ARAD. Polițiștii Secției 1 Vlaicu au depistat în Piața Fortuna, în ziua de 25 septembrie 2026, un arădean de 25 de ani, în timp ce oferea spre vânzare, din portbagajul mașinii sale, țigări susceptibile a proveni din contrabandă.
2
Local
ARAD. Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara anunță că se continuă lucrările de reparații pe autostradă, între Arad și Pecica, acolo unde a fost instituită o restricție de trafic.