Jucătorul italian de tenis Jannik Sinner, nr. 1 ATP, va fi suspendat timp de trei luni, până pe 4 mai 2025, în baza unui "acord de soluţionare" încheiat cu Agenţia Mondială Antidoping (AMA/WADA), care a cerut iniţial o suspendare de unul până la doi ani după ce sportivul a fost testat pozitiv la o substanţă interzisă în martie 2024, scrie AFP.
Jucătorul italian de tenis Jannik Sinner (1 ATP, principal favorit), deținătorul titlului, a câștigat pentru a doua oară consecutiv trofeul la Australian Open, primul turneu de Mare Șlem al anului, după ce l-a învins în finală, în trei seturi, 6-3, 7-6 (7/4), 6-3 pe germanul Alexander Zverev (2 ATP, favorit nr. 2).
Jucătoarea de tenis Simona Halep a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că modul în care a fost judecat de Agenţia Internaţională de Integritate a Tenisului (ITIA) cazul de doping al italianului Jannik Sinner a fost diferit de modul în care a fost judecată speţa sa, precizând că nu este corect.
UT Arad
UTA s-a poticnit acolo unde ne așteptam mai puțin. A. Roman și Odada au îngropat speranțele noastre, după greșeli copilărești cu FK Csikszereda.
Local
Un bărbat care, după ce și-a lovit victima, plecat cu telefonul acesteia și cu portofelul în care se aflau 100 de lei, a fost arestat preventiv.
Local
IPJ Arad anunță organizarea unui concurs pentru dobândirea calității de detectiv particular.
ARADON Sport local
Arădencele au câștigat ultima deplasare din sezonul regulat, conducând și la 30 de puncte.
Local
Statisticile indică faptul că moartea infantilă lovește șapte nou-născuți din 1.000, în județul nostru.
Local
Un bărbat căutat la nivel internațional, cate a dispărut imediat după ce a fost condamnat, a fost găsit de polițiști la Secusigiu.
Mapamond
Platforma de criptomonede sud-coreeană Bithumb a anunţat sâmbătă că a trimis, din greşeală, clienţilor săi bitcoini în valoare de peste 40 de miliarde de dolari, în cadrul unei campanii promoţionale, transmite Reuters.