ARAD. Campioana europeana en-titre în proba de dublu, alături de Eliza Samara, numărul 20 mondial, cea mai bună jucătoare de origine europeană în ierarhia mondială, arădeanca Dana Dodean a prins a treia selecţie în echipa lumii, în tradiţionalul meci cu China.
ARAD - Cu ocazia recentelor Campionate Mondiale de Judo de la Tokyo, a avut loc şi premierea mondială a cărţii de poezie intitulată „Lecţia de Judo” , autor Ştefan Doncea, prima carte din lume care tratează poetic sportul olimpic judo.
Reprezentând CSM Arad, Ştefania Chiriac a luat
parte la „mondialele” de gimnastică
ritmică din Japonia, în probele de cerc,
panglică, minge, coardă şi individual
compus. Chiar dacă nu s-a situat în partea
superioară a ierarhiilor, prezenţa la o astfel de
competiţie înseamnă o performanţă
în sine.
„Îmi este teamă. Și îmi dau voie să spun asta”, mărturiseşte creatoarea de modă. Ea le îndeamnă pe femei să nu amâne să meargă la medic: „Rochiile frumoase pot aștepta. Controlul medical, nu!”
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
1
ŞIRIA. Parohiile Ortodoxe din Şiria, Galşa şi Mâsca, în colaborare cu Primăria Comunei Şiria, Consiliul Local Şiria şi Asociaţia „Cetatea Şiriei”, organizează o conferinţă cu tema „Prăznuind Bucuria”.
1
Sunt întrebări pe care şi le pun, consternaţi, cei care trec pe lângă şantier. Jurnal arădean/ Aradon a căutat şi a găsit răspunsurile.
1
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă dimineaţă, la o casă din municipiul Arad, în zona Balastiera Micalaca.
Primăria şi CTP intenţionează, astfel, să facă transportul public mai accesibil și să răspundă mai bine nevoilor tuturor călătorilor, inclusiv celor cu deficienţe de vedere.
Pentru Bianca-Georgiana Tucan, drumul început dintr-o experiență dificilă din copilărie a devenit unul al învățării și al responsabilității.
ARAD. Vineri, jandarmii arădeni au fost gazdele elevilor de la Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr” din Pecica, în cadrul programului național „Școala altfel”.