Noul finanţator susţine că cel puţin 95% din echipă va fi schimbată în sezonul viitor.
Rm. Vâlcea. Imediat după meciul de la Râmnicu Vâlcea, principalul acționar al UTA-ei, Adrian marțian a spus: „Nu mai știu ce să spun. Acești jucători își bat joc de mione parcă voit. Nu au jucat nimic în acest meci, deși ei trebuiau să câștige, să-și dea și inima pe gazon.
Voiculeț, Bârză, Mărginean și Ene vor lipsi la derby-ul de sâmbătă, Falub având o misiune dificilă în a alcătui un unsprezece competitiv.
Arad. Până la urmă, a căzut şi meciul amical de la Mediaş, cu Gaz Metan, așa că UTA a rămas acasă. Partida trebuia să se dispute sâmbăta trecută, de la ora 11.30, dar neînţelegerile cu gazdele au făcut ca partidă să nu mai aibă loc.
Arad. UTA stă în etapa din această săptămână, așa că antrenorul Adrian Falub are timp la dispoziție pentru a pune la punct mai mult reglaje, mai ales că la Mioveni UTA a arătat ca o echipă cu probleme de omogenitate.
Local
Președintele Consiliului Județean Arad a participat la întâlnirea cu premierul României, organizată de UNCJR.
Local
Prefectul Mihai Pașca crede că „e în regulă să fie exigenți colegii”, având în vedere realitatea din trafic și numărul ridicat de accidente.
Local
Îmbunătățirea condițiilor meteorologice a readus muncitorii pe șantierul lucrării de modernizare a căii ferate Arad-Timișoara.
Local
Invitația vine în contextul ultimelor evoluții privind gratuitatea transportului public în municipiu, promisă de primarul Călin Bibarț, fără ca legea să permită acest lucru.
Local
Două autobuze electrice vor fi achiziționate în cadrul unui proiect european.
Local
Senatorul arădean spune că românii au demonstrat că pot recicla eficient, dar statul nu reușește să țină pasul cu cetățenii.
România
Deputatul PNL Ionuţ Stroe a anunţat, miercuri, că a depus la Parlament un proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale prin care se introduc interdicţii explicite privind utilizarea subvenţiilor acordate de la bugetul de stat partidelor politice pentru activităţi, pentru servicii, pentru mesaje sau materiale care pot afecta direct sau indirect imaginea sau interesele ţării, precum şi ordinea constituţională.
Mapamond
Eurodeputații au votat trei acte legislative pentru a pune la dispoziția Ucrainei un împrumut UE în valoare de 90 de miliarde de euro, pe care Ucraina îl va rambursa după ce primește despăgubiri de război din partea Rusiei.
1