ARAD. Studiul de fezabilitate făcut acum şapte ani pentru drumul Juliţa-Mădrigeşti ar fi foat unul eronat, susţine conservatorul Mircea Purcaru.
Arad. Greu de crezut, dar a sosit momentul. Drumul Juliţa-Mădrigeşti va fi inaugurat miercuri, 7 septembrie, după ce ani de zile s-a tot vorbit de lucrare iar în ultimul timp despre şantierul de aici.
ARAD. Reprezentanţii Consiliului Judeţean Arad anunţă că, în aproximativ două săptămâni, drumul Juliţa-Mădrigeşti va fi recepţionat.
ARAD - Suplimentare de lucrări la proiectul de reabilitare a drumului de la Juliţa la Mădrigeşti.
UT Arad
Ne mai despart doar câteva ore până la ultimul meciul Dinamo – UTA, unul de totul sau nimic pentru echipa gazdă. Azi, la ora 21,30, pe „Arcul de Triumf”, gazdele își joacă ultima carte, cum se spune, pentru rămânerea în prima ligă.
Local
Începând de luni, se pun în vânzare bilete şi abonamente pentru cele 37 de spectacole care vor fi prezentate în cadrul evenimentului.
Mapamond
Nemo a câştigat duminică Eurovision pentru Elveţia cu "The Code", un cântec foarte personal despre a fi non-binar, fiind un premiu care încheie o competiţie marcată de controverse, în special cu privire la participarea Israelului, relatează AFP.
Mapamond
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comunicaţii. Furtuna este cauzată de o serie de ejecţii de masă din coroana solară, transmite France Presse.
Lifestyle
Superstarul pop canadian Justin Bieber şi modelul american Hailey Bieber au anunţat joi că aşteaptă un copil, transmite AFP.
Local
La cursurile de asistent medical generalist, Ana-Maria Jugănaru l-a avut profesor pe preşedintele Crucii Roşii Arad, dr. Beniamin Dragoş, care a inspirat-o să devină voluntar de Cruce Roşie.
2
Evenimente
În cadrul unei expoziții inedite ce rămâne deschisă pe perioada desfăşurării Festivalului Internațional de Teatru Nou – DISTINCT 2024.
Local
Cele două s-au întâlnit săptămâna aceasta la Casa Albă, cu ocazia vizitei de lucru a preşedintelui României la Washington.