INTERVIU JA. Claudia Boghicevici, vicepreşedinte al Comisiei de Muncă
ARAD. Datorită interesului de care s-a bucurat concursul lansat de Jurnal Arădean, în colaborare cu Drag Racing Evants – organizatoarea evenimentului de duminică, 31 iulie, între orele 9-18, de pe Aeroportul Arad - , am luat decizia suplimentării numărului de invitaţii (valabile pentru două persoane), de la 10, la 15.
ARAD. O nouă etapă a concursului nostru de integrame „Cuvinte norocoase!” şi-a desemnat câştigătorul. Au intrat în concurs toţi cititorii care ne-au trimis într-un plic, până la data de 24 iulie a.c. integramele completate (din perioada 4-19 iulie a.c.), alături de un singur talon de concurs, completat şi el la toate rubricile.
Ziarul Jurnal Arădean, în colaborare cu Asociaţia Drag Racing Evants, oferă 10 invitaţii valabile pentru două persoane la competiţia Drag Racing Arad (curse de accelerare auto pe distanţa de 402 m, la care vor lua startul câte două maşini din clasele Street şi Profi), care va avea loc duminică, 31 iulie, între orele 9 şi 18, pe pista Aeroportului Arad.
ARAD - Interviu JA: Dr. Nicholas Sergent de la Universitatea din Lille (Franta).
România
Partidul Național Liberal ia în considerare sesizarea Curții Constituționale pentru un conflict juridic de natură constituțională, în cazul în care Guvernul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan nu trece în Parlament, iar președintele țării nu convoacă alegeri anticipate, a declarat, luni, deputatul liberal Alexandru Muraru.
Mapamond
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a făcut din nou apel luni la Israel să pună capăt „anexării progresive” a Cisiordaniei, calificând drept profund alarmant nivelul violenței în regiune, relatează France Presse.
Local
Încep marţi seara şi vor continua în cursul zilei de miercuri. Tratamentele vor fi efectuate prin termonebulizare.
Local
De asemenea, au avut loc discuții privind perspectivele și noile oportunități de colaborare dintre cele două municipalități.
Local
Administrația din Nădlac a obținut fonduri europene nerambursabile pentru transformarea a trei terenuri degradate în parcuri.
Local
Centrul de copii și tineri „Sfântul Ilarion Felea” din Parohia Arad Șega I a fost sfințit și inaugurat, duminică.
UT Arad
Unic în România! O societate de servicii de investiții financiare este noul partener al clubului.