Pedelistul Cezar Preda constată abia acum că UDMR este duplicitară, că pretinde mult prea mult pentru serviciul de a menţine la putere partidul lui Traian Băsescu, iar UNPR are şi el un comportament „neprietenos”.
Cu omul politic Gheorghe Falcă despre scopul, aşteptările, criticile, duşmăniile şi posibilele trădări care vin odată cu „3 pentru Arad”.
ARAD. Explicaţia e extrem de simplă în viziunea câştigătorilor premiilor de fidelitate din această lună.
Europarlamentarul Cristian Preda spune tranşant că prezenţa UNPR în viitoarea „Mişcare Populară” ar putea să discrediteze ideile din care- chipurile- s-ar zămisli sărăcuţa Albă ca Zăpada.
ARAD. Domnule prefect, într-un bilanţ al ultimelor săptămâni, cum aţi caracteriza implicarea autorităţilor în activitatea de deszăpezire?
România
Premierul Ilie Bolojan declară că stabilirea impozitului pe proprietate, bazat pe valoarea de piață, nu va determina în mod automat noi majorări.
România
România ar putea fi reprezentată la prima reuniune a Consiliului pentru Pace din 19 februarie doar în cazul în care în acest format sunt acceptate şi ţări nesemnatare a Cartei, au declarat, joi, surse politice.
Mapamond
Canada este "în doliu", a declarat miercuri premierul Mark Carney, la o zi după masacrul de o „cruzime neobişnuită”, soldat cu nouă morţi într-un orăşel izolat din vestul ţării, unde o persoană a deschis focul într-un colegiu-liceu, relatează AFP.
Mapamond
Actorul american James Van Der Beek, protagonistul popularului serial TV despre adolescenţi „Dawson's Creek”, a murit miercuri la vârsta de 48 de ani din cauza unui cancer, a anunţat soţia lui pe reţelele de socializare, relatează AFP şi Reuters.
România
Postul Realitatea Plus a fost sancționat de Consiliul Național al Audiovizualului cu obligarea de a difuza, joi, 19 februarie, timp de trei ore, în prime time, doar textul deciziei de sancționare.
România
Centrele militare județene ar urma să treacă în administrarea totală a Ministerului Apărării de la data de 1 ianuarie 2027, a declarat premierul Ilie Bolojan.
Local
Peste 3.700 de gospodării din județul Arad solicită panouri solare și sisteme de stocare a energiei electrice.