ARAD - Nicolae Eibert a stabilit numele celor mai
norocoşi zece abonaţi din luna noiembrie.
N-aş fi crezut că va veni vreodată ziua
în care UTA să joace acasă şi să
nu fiu pe stadion. Nici nu ştiam bine ce este
fotbalul, când tata mă lua la meciurile UTA-ei.
Ţin minte că odată m-a pedepsit,
făcusem vreo boacănă, şi nu m-a luat la
meci.
Sunt 20 de ani de când s-a prăbuşit
comunismul. Câte speranţe au explodat în
acele zile de decembrie! Cât de
promiţătoare se arătau zorile noii ere!
Pentru prima oară, generaţii întregi visau
liber, îndrăzneţ, frumos. Mai ales frumos.
Mitică Dragomir a fost reales în fruntea Ligii
Profesioniste de Fotbal. N-a avut contracandidat şi a
fost votat cu o majoritate covârşitoare: 16
voturi pentru, o abţinere (Unirea Urziceni) şi o
absenţă (Pandurii Târgu Jiu).
„Corleone” obţine astfel al patrulea
mandat de preşedinte al LPF, la capătul unei
adunări generale mai mult formale, dacă avem
în vedere facilitatea cu care dom Mitică a fost
votat.
ARAD - În întâmpinarea
sărbătorii Naşterii Domnului, un nou concurs
organizat de ziarul „Jurnal arădean”.
Mapamond
Una dintre persoanele rănite de atacatorul care a deschis focul la întâmplare sâmbătă după-amiază în centrul istoric al Cracoviei (sudul Poloniei) a decedat, ceea ce ridică la șase numărul morților, în timp ce 15 persoane au fost rănite, a anunțat poliția un nou bilanț al victimelor, transmit AFP și Reuters.
Mapamond
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP.
1
ARADON Sport local
TIMIŞOARA. Recent, în oraşul de pe Bega, s-a desfășurat ediția cu numărul XXXIV a concursului internațional de înot „Cupa Timișoara”.
Mapamond
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.
1
Local
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
Local
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
Local
„Îmi este teamă. Și îmi dau voie să spun asta”, mărturiseşte creatoarea de modă. Ea le îndeamnă pe femei să nu amâne să meargă la medic: „Rochiile frumoase pot aștepta. Controlul medical, nu!”
2
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
4