ARAD. O parte din copiii înscrişi la Cercul de Jurnalistică din cadrul Palatului Copiilor Arad i-au colindat pe părinţi, nu oricum ci cu o colindă compusă chiar de ei, în cadrul unui mic spectaclol desfăşurat în sala festivă a PCA.
ARAD. Șah Club Vados Arad menține tradiția și organizează o nouă ediție a Cupei Presei la șah rapid. Aceasta va avea loc sâmbătă, 7 decembrie, de la ora 10.30, la noul sediu al clubului condus de Alin Câmpeanu, situat pe Bd. Revoluției, nr. 29.
ARAD. Ediția a treia a Cupei Presei la volei pe nisip va avea loc, la Ștrandul Neptun, duminică, 15 septembrie, începând cu ora 16.00. Înscrierile se fac până sâmbătă, 14 septembrie, ora 16.00, la numerele de telefon: 0740951886 (Vlad Sârb) 0720.400.429 (Dan Lazăr).
ARAD. Vineri 28 iunie, între orele 10.00-14.00, în sala de sport a Liceului Pedagogic „Dimitrie Țichindeal”, are loc prima ediţie a Cupei presei la badminton, competiţie organizată de profesorii Daniel Mărcuș (Șimand) și Gabriel Iazbinscky (Pedagogic).
La Facultatea de Ştiinţe Umaniste Politice şi Administrative a Universităţii „Vasile Goldiş”.
Local
„Îmi este teamă. Și îmi dau voie să spun asta”, mărturiseşte creatoarea de modă. Ea le îndeamnă pe femei să nu amâne să meargă la medic: „Rochiile frumoase pot aștepta. Controlul medical, nu!”
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
1
Evenimente
ŞIRIA. Parohiile Ortodoxe din Şiria, Galşa şi Mâsca, în colaborare cu Primăria Comunei Şiria, Consiliul Local Şiria şi Asociaţia „Cetatea Şiriei”, organizează o conferinţă cu tema „Prăznuind Bucuria”.
1
Local
Sunt întrebări pe care şi le pun, consternaţi, cei care trec pe lângă şantier. Jurnal arădean/ Aradon a căutat şi a găsit răspunsurile.
1
Local
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă dimineaţă, la o casă din municipiul Arad, în zona Balastiera Micalaca.
Local
Primăria şi CTP intenţionează, astfel, să facă transportul public mai accesibil și să răspundă mai bine nevoilor tuturor călătorilor, inclusiv celor cu deficienţe de vedere.
Local
Pentru Bianca-Georgiana Tucan, drumul început dintr-o experiență dificilă din copilărie a devenit unul al învățării și al responsabilității.
Local
ARAD. Vineri, jandarmii arădeni au fost gazdele elevilor de la Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr” din Pecica, în cadrul programului național „Școala altfel”.