Agentul principal de poliţie Gyenge Marius din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad a reuşit să se claseze pe locul I, categoria + 84 kg la proba de kumite individual, obţinând totodată acelaşi loc fruntaş şi cu echipa Inspectoratului General al Poliţiei Române, trofeul obţinut prin această performanţă, rămânând astfel pentru al doilea an consecutiv la IPJ Arad.
Elevii cercului de Karate- Nihon jujutsu - din cadrul Palatului Copiilor Arad, coordonați de profesorul Balazs Emanuel, au desfăşurat în perioada 13-22 iulie, un stagiu de pregătire în Stațiunea Costinești.
CS Tiger Karate Club Arad a fost prezent cu şase sportivi: Melissa Marcoş, Adrian Meseşan, Alexandru Meseşan, Denisa Panţiruc, Raluca Bala şi Roxana Bărgan, la Campionatul European de karate pentru copii, cadeţi şi juniori, organizat în Belgia.
Evenimente
ŞIRIA. Parohiile Ortodoxe din Şiria, Galşa şi Mâsca, în colaborare cu Primăria Comunei Şiria, Consiliul Local Şiria şi Asociaţia „Cetatea Şiriei”, organizează o conferinţă cu tema „Prăznuind Bucuria”.
Local
Sunt întrebări pe care şi le pun, consternaţi, cei care trec pe lângă şantier. Jurnal arădean/ Aradon a căutat şi a găsit răspunsurile.
Local
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă dimineaţă, la o casă din municipiul Arad, în zona Balastiera Micalaca.
Local
Primăria şi CTP intenţionează, astfel, să facă transportul public mai accesibil și să răspundă mai bine nevoilor tuturor călătorilor, inclusiv celor cu deficienţe de vedere.
Local
Pentru Bianca-Georgiana Tucan, drumul început dintr-o experiență dificilă din copilărie a devenit unul al învățării și al responsabilității.
Local
ARAD. Vineri, jandarmii arădeni au fost gazdele elevilor de la Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr” din Pecica, în cadrul programului național „Școala altfel”.
Local
Duminică, 8 noiembrie 2026, sunt celebrați Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, considerați conducători ai cetei îngerilor.
UT Arad
Antrenorul echipei UTA a evitat să spună dacă pleacă sau nu de la echipă, trimițând presa la Alexandru Meszar.
6