aradon.ro Web analytics


Preşedintele Klaus Iohannis se află miercuri într-o vizită oficială la Budapesta. În cadrul discuţiilor purtate cu omologul său ungar, Katalin Novak, acesta a transmis că autorităţile române au disponibilitatea deplină în a acţiona pentru consolidarea dialogului şi a cooperării bilaterale: „Este absolut necesară evitarea gesturilor unilaterale sau controversate".
Preşedinta Ungariei, Katalin Novak, a revocat cetăţenia ungară pentru 12 persoane pentru presupusa "încălcare a legilor actuale" în momentul obţinerii documentului, a informat vineri portalul independent Mfor.hu, citat de EFE. Decizia, adoptată prin opt decrete semnate de şefa statului, afectează persoane născute în Ucraina între anii 1958 şi 2013.
Preşedinta Ungariei, Katalin Novak, i-a îndemnat miercuri pe parlamentarii ungari să ratifice aderarea Finlandei şi a Suediei la NATO „cât mai repede posibil”, în contextul în care deputaţii au început să dezbată moţiunile după luni de zile în care acestea au fost blocate în legislativ, informează Reuters.

ARADON Sport local

CSŞ Gloria Arad are un campion pe salteaua de lupte

Mapamond

Infecția cu hantavirus „nu este un nou COVID-19”, potrivit experților în medicină
Infecția cu hantavirus „nu este un nou COVID-19”, au declarat reprezentanții Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), informează luni AFP.

Mapamond

Continuarea blocării transporturilor de îngrășăminte în strâmtoarea Ormuz riscă să declanșeze o „criză umanitară majoră”
Continuarea blocării transporturilor de îngrășăminte în strâmtoarea Ormuz riscă să declanșeze în câteva săptămâni o „criză umanitară majoră”, a declarat luni, pentru AFP, șeful unui grup de lucru al ONU care vizează reluarea tranzitului acestei mărfi cruciale.

Local

Patru hectare de teren sufocate de gunoaie, la Apateu
Patru zone de pe raza comunei Apateu au fost transformate în gropi ilegale de deșeuri. Garda de Mediu a acordat administrației locale termen de o lună pentru salubrizare. 1

ARADON Sport local

S-au remarcat la Memorialul „Varga Viktor”

ARADON Sport local

HC Beldiman rămâne cu prezenţa în Final8!

ARADON Sport local

Fântânele, lider în Liga 6

Advertorial

Economia digitală cu două viteze a României devine imposibil de ignorat

România

Consultări oficiale la Cotroceni pentru formarea unui nou guvern - joi și vineri (surse)
1

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.