ARAD. După „o după-masă şi o seară cam grea” – cum însuşi edilul Călin Bibarţ a caracterizat ziua de sâmbătă – municipalitatea arădeană a transmis cetăţenilor că cei din Primărie, Gospodărirea Comunală, Direcția Edilitară şi Poliția Locală „sunt la datorie, în mijlocul acțiunii şi muncesc pentru a elimina pericolele imediate cauzate de vântul puternic de astăzi.
130 de pompieri arădeni vor fi mobilizați, zilnic, în minivacanța de Sfânta Maria, având în vedere importanța acestei sărbători și a faptului că se așteaptă participarea unui număr mare de credincioși la slujbele religioase. Pompierii vor fi pregătiți să intervină pentru acordarea asistenței medicale și salvarea persoanelor din medii ostile vieții.
Local
O expoziție dedicată Crăciunului îi așteaptă pe arădenii curioși să vadă globuri fragile, figurine zâmbitoare și ornamente care au decorat casele românilor de-a lungul generațiilor.
România
Judecătorii de la Instanța supremă au decis, vineri, sesizarea Curții Constituționale în legătură cu noul proiect al Guvernului Bolojan privind reforma pensiilor magistraților.
1
Local
Europarlamentarul arădean vorbește despre o inițiativă legislativă referitoare la crearea de locuri de muncă.
Advertorial
Laringectomia totală este o intervenție majoră care, dincolo de provocările medicale și emoționale, aduce o schimbare radicală în viața de zi cu zi a pacientului. Una dintre cele mai importante provocări după această operație este pierderea vocii naturale - un aspect esențial nu doar în viața personală, ci mai ales în cea profesională.