Un bărbat din județul Satu Mare a fost oprit în trafic, pe strada Banu Mărăcine, de polițiștii arădeni, iar în urma testării cu aparatul DrugTest a celui care se afla la volan, a rezultat că acesta consumase droguri. Aparatul a indicat o valoare pozitivă pentru consum de cocaină și metamfetamină. În urma cercetărilor efectuate de polițiști s-a stabilit că bărbatul avea permisul auto suspendat.
În 9 februarie 2008, ofițerul DGA Arad – Silviu Popescu, a fost oprit în trafic, pe raza municipiului, de polițiștii rutieri. Bărbatul se afla la volanul unei mașini, iar după ce a oprit la semnalele oamenilor legii și a vorbit cu ei, a plecat, polițiștii mergând în urmărirea lui. A fost interceptat la intersecția străzii Pădurii cu Calea Bodrogului. De aici, polițiștii l-au condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, având suspiciunea că acesta a consumat băuturi alcoolice.
România
România se numără printre țările care au făcut progrese semnificative în implementarea hotărârilor și deciziilor Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) în 2025, deși, pe total, persistă numeroase provocări importante, potrivit raportului de activitate anual al Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, dat publicității miercuri, la Strasbourg.
Local
Nume de rezonanță al învățământului arădean, prof. Teofil Mateș a îndrumat zeci de generații, iar pentru unii dintre foștii elevi, ucenici ai disciplinei, a marcat o profesie și un destin.
1
Local
Tinerii din programul Rotary Youth Exchange au descoperit Aradul, în cadrul unui tur al României.