Parcul auto al judeţului se laudă cu un Ferarri, două Lamborghini, patru Maserati şi 32 Jaguar. Avem şi 12.200 de Dacii mai vechi de 20 de ani.
Daca sunteti curiosi sa auziti cum suna acest model, urmariti materialul video prezentat de noi.
O editie speciala Lamborghini Aventador care va debuta saptamana aceasta in China.
Iata o replica Lamborghini Gallardo care nu pare sa fie intr-o forma foarte fericita.
Producatorul italian ni-l prezinta pe Mos Craciun intr-o ipostaza inedita, intr-un Lamborghini Aventador.
Local
Două săptămâni au fost în misiune în Republica Serbia 10 pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad.
UT Arad
Elevii lui Adrian Mihalcea nu au avut probleme cu ultima clasată, surclasând-o pe FK Csilszereda.
2
Local
11 percheziții au fost puse în aplicare în Arad şi Bihor într-un dosar de evaziune fiscală, societatea în cauză fiind acuzată că ar fi efectuat activități miniere fără permis sau licență.
Local
Evenimentul s-a petrecut vineri seara, aproape de miezul nopții. Tânărul a rămas fără permis pentru 150 de zile.
România
Cei 69 de pompieri români care au acționat timp de două săptămâni în Republica Serbia revin în țară, sâmbătă, după ce au fost alături de pompierii și autoritățile din țara vecină în lupta cu incendiile de vegetație care au afectat suprafețe întinse și comunități întregi.
1
Local
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului și vijelii, pe parcursul zilei de sâmbătă, de la ora 12:00 până la ora 21:00.
Local
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de caniculă, ce vizează o mare parte din țară, inclusiv Aradul, pe întreg parcursul zilei.