ARAD. Sâmbătă, Librăria „Scienta” i-a găzduit pe cei care au venit să participe la lansarea unei noi cărţi de poezie a lui Ioan Dehelean, sub titlul „Cercuri pe apă”.
ARAD. Librăria Scienta (str. V. Alecsandri) găzduieşte sâmbătă, 25 aprilie, de la ora 11, lansarea volumului de poezie „Cercuri pe apă” de Ioan Dehelean, apărut, recent, la Editura Brumar.
Joi, 16 aprilie, ora 18.00, la Librăria Cărtureşti Verona (ceainărie) din Bucureşti, va avea loc lansarea romanului Muscînd din moarte ca din ciocolată, de Cela Varlam, recent apărut la Editura Cartea Românească, disponibil şi în ediţie digitală.
Volumul de debut al lui Cosmin Leucuța a fost lansat sâmbătă în incinta librăriei Cărturești.
ARAD. Librăria Scienta din Arad va găzdui luni, 6 aprilie, de la ora 14.00, evenimentul „Dăruim, din condei”.
România
AUR ar obține 33% din voturi dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, urmat de PSD cu 24% și PNL cu 16%, potrivit unui sondaj realizat de Centrul de Sociologie Urbană și Regională - CURS.
Mapamond
Poliția israeliană care l-a împiedicat pe Patriarhul latin al Ierusalimului să intre în Biserica Sfântului Mormânt din Orașul Vechi al Ierusalimului pentru a celebra liturghia din Duminica Floriilor a comis „o ofensă adusă credincioșilor”, a condamnat duminică șefa guvernului italian, Giorgia Meloni, într-un comunicat, transmite AFP.
Local
Elevii au vizionat piesa „Cinci avioane în șapte ani”, interpretată de persoane private de libertate din Penitenciarul Arad.
Local
Produsele sustrase a fost returnate, valoarea totală a prejudiciului fiind de peste 940 de lei.
2
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 29-03-2026 sunt următoarele:
Mapamond
Poliția israeliană l-a împiedicat pe cardinalul Pierbattista Pizzaballa, conducătorul Bisericii Catolice din Țara Sfântă, să intre în Biserica Sfântului Mormânt din Orașul Vechi al Ierusalimului pentru a celebra liturghia din Duminica Floriilor, a relatat Patriarhia Latină a Ierusalimului, transmite duminică EFE.
1
Mapamond
Guvernul iranian a fost de acord să permită trecerea a 20 de nave comerciale sub pavilion pakistanez prin Strâmtoarea Ormuz, o concesie anunțată duminică dimineață de Islamabad ca „un pas către pace” în contextul eforturilor sale de mediere în conflictul din Orientul Mijlociu, informează EFE.
1
România
Selecționerul echipei naționale de fotbal, Mircea Lucescu, va rămâne internat pentru monitorizare și tratament de specialitate la Spitalul Universitar de Urgență București, unde a fost adus duminică în urma unei tulburări „majore” de ritm cardiac, a anunțat unitatea sanitară.