ANFP organizează concurs pentru ocuparea postului de director al Direcţiei de Sănătate Publică Arad.
ARAD. O nouă zi, o nouă incompatibilitate pe plaiurile arădene. După o serie de primari şi viceprimari care au fost prinşi de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) atât cu funcţii publice, cât şi cu firme pe numele lor, acum inspectorii ANI lovesc în funcţionari.
Conducerea Univ Goldiş ICIM Arad prezintă prima dintre achiziţiile verii pentru ediţia de campionat 2013-2014. Este vorba despre o americancă de 23 ani şi 1,87 m, care poate evolua pe poziţia 4: Laura Bromfield, jucătoare care sezonul trecut a câştigat titlul de campioană a Portugaliei, alături de noul antrenor al Univ Goldiş ICIM, Jose Araujo. De fapt, acesta din urmă a insistat mult, pe considerentul că îi cunoaşte calităţile.
ARAD. Poliţiştii arădeni sunt în căutarea unei fete în vârstă de 14 ani care a fost dată dispărută de la domiciliu. Este vorba despre Laura Alexandra Deiac. Dispariţia minorei a fost sesizată joi seara.
Mapamond
Kremlinul a declarat miercuri că propunerile în vederea încheierii războiului din Ucraina, formulate de Kiev și europeni cu o zi înainte la Oslo și transmise președintelui rus Vladimir Putin de emisarul american Steve Witkoff, „nu conțin mare lucru”, relatează AFP.
Mapamond
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri că o înghețare a frontului este necesară ca prim pas în discuțiile pentru a pune capăt războiului, relatează AFP și Reuters.
România
Depunerea dosarului de pensionare este un pas important pentru persoanele care se apropie de vârsta de pensionare. Termenul în care trebuie depusă cererea, durata soluționării dosarului și data primei plăți sunt aspecte esențiale pentru viitorii pensionari.
România
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu este audiat miercuri la DIICOT, într-un dosar în care este suspectat că i-ar fi cerut unui bărbat să îi scaneze vila din Mogoșoaia, pentru a descoperi dacă are în casă dispozitive de înregistrare puse de anchetatori, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare.
2
Local
Raissa Mihali, Flavia Șugar şi Dariana Bora s-au întors cu premii importante de la concursul desfăşurat în Turcia.
Local
Eva Maria Zuba, care e membră a grupului de cateheză al Parohiei Ortodoxe din Curtici, a obținut Premiul I.
2
Local
ARAD. În căutarea unei vieţi cât mai normale, fără durere, Eliza Stancu – fetiţa de şase ani din Şiria, diagnosticată cu tetrapareză spastică, operată în 2024 în SUA – are nevoie din nou de noi.