Propunerile Consiliului IMM-urilor au fost preluate de Minister, care cere modificarea legii.
La sesizarea a trei pensionari arădeni, CCR a declarat neconstituţionale unele dispoziţii ale OUG 1/2013.
O delegație de 30 de tineri social democrați din Arad au fost la Brașov, la finele săptămânii trecute acolo unde a avut loc Congresul TSD.
În 01 octombrie intră în vigoare Hotărârea de Guvern privind eliminarea clauzelor abuzive impuse de către bănci.
Sigur că este dureros pentru cineva care a făcut ani grei de temniţă să-l vadă pe cel care l-a torturat trăind bine, merci, cu o pensie uriaşă.
Mapamond
Eurodeputații au votat trei acte legislative pentru a pune la dispoziția Ucrainei un împrumut UE în valoare de 90 de miliarde de euro, pe care Ucraina îl va rambursa după ce primește despăgubiri de război din partea Rusiei.
România
Măsura vine în contextul presiunilor economice tot mai mari și al dezechilibrului dintre numărul angajaților și cel al pensionarilor.
Evenimente
Filmul deschide o dezbatere interesantă despre iubire și autenticitate într-o societate prea axată pe valori superficiale.
Local
Recrutarea lucrătorilor non-UE intră într-o nouă etapă, schimbările legislative fiind dezbătute în cadrul unei întâlniri cu firmele din Arad.
1
Local
Un bărbat a fost înjunghiat în cap, marți dimineață, pe strada Progresului din Vladimirescu. Agresorul, în vârstă de 39 de ani, a fost arestat preventiv.
Local
Mai mulți bani produși de deținuții angajați, mai mulți participanți la activitățile de reintegrare socială și mii de elevi informați despre delincvența juvenilă.
Mapamond
UE trebuie să elimine obstacolele din piața unică ce o împiedică să devină un veritabil gigant global și trebuie să facă progrese într-un fel sau altul, dacă nu este posibil cu toți Cei 27, atunci prin mecanismul cooperării consolidate, a declarat miercuri Ursula von der Leyen în plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg.
2
UT Arad
„Jucătorii și stafful tehnic au avut prime consistente pentru aceste meciuri, iar în contracte există bonusuri speciale pentru calificarea în play-off”.