ARAD - Variantele de salarizare pun directorii de şcoli într-o situaţie conflictuală imposibil de evitat.
ARAD. Deputatul Iustin Cionca recunoaşte că Ordonanţa Urgenţă privind numirea directorilor de la deconcentrate a fost luată în pripă. „Ordonanţa a fost gândită în mod pozitiv, adică să ne asumăm răspunderea politică, însă nu ne-am dat seama că o Ordonanţă de Urgenţă nu poate să modifice o lege organică”.
ARAD - Pensionarii din Micalaca şi Grădişte au fost informaţi despre prevederile legii.
ARAD. Deputatul arădean Adrian Niţu va participa, la Bruxelles în perioada 22-24 februarie la Forumul Comitetului de Pieţe Interne şi Protecţia Consumatorului cu participarea parlamentelor naţionale ale statelor membre cu privire la directiva drepturilor consumatorilor.