ARAD. Dezbateri cu greutate printre asociaţiile de proprietari din România, la care au participat şi arădenii. În zilele de 10-11 iunie, s-a desfăşurat Conferinţa Naţională a Ligii Asociaţiilor de Proprietari din Romania, „HABITAT”, la care a luat parte şi conducerea ULAL Arad.
ARAD. Camera Deputaţilor a votat marţi Legea Voluntariatului. Printre iniţiatori se numără şi cei doi deputaţi PSD Arad, Dorel Căprar şi Flavius Măduţa.
Deputatul PDL de Arad Claudia Boghicevici, lucrează de mai mult timp la acest proiect.
Preşedintele PC Arad, Mircea Purcaru, consideră că o nouă lege a insolvenţei era absolut necesară.
ARAD. Senatorul Mihai Răzvan Ungureanu, preşedintele partidului Forţa Civică, i-a trimis preşedintelui României un memoriu, în care solicită retrimiterea la Parlament a legii retrocedărilor bunurilor confiscate.
Mapamond
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP.
ARADON Sport local
TIMIŞOARA. Recent, în oraşul de pe Bega, s-a desfășurat ediția cu numărul XXXIV a concursului internațional de înot „Cupa Timișoara”.
Mapamond
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.
Local
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
Local
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
3
Evenimente
ŞIRIA. Parohiile Ortodoxe din Şiria, Galşa şi Mâsca, în colaborare cu Primăria Comunei Şiria, Consiliul Local Şiria şi Asociaţia „Cetatea Şiriei”, organizează o conferinţă cu tema „Prăznuind Bucuria”.
2