ARAD. Prima ediţie a Jocurilor Europene îl va avea la start și pe gimnastul legitimat la CS UAV Arad, Gabriel Bocșer, a anunțat federația europeană de profil.
Se așteaptă rezilierea a trei contracte, dar și sosirea unor „cărți verzi”, pentru un lot puternic, ce are obiectiv rămânerea în liga a II-a.
NĂDLAC. O tânără de 20 de ani din judeţul Harghita a încercat să treacă ilegal frontiera, legitimându-se cu documentul altei persoane. S-a întâmplat la Nădlac, acolo unde tânăra a prezentat poliţiştilor de frontieră un act ce aparţinea verişoarei acesteia. Fata călătorea într-un microbuz înmatriculat în România şi intenţiona să ajungă în Ungaria la Muncă, conform declaraţiilor.
Mapamond
Ungaria a restricționat printr-o hotărâre de guvern emisă sâmbătă eliberarea permiselor de ședere pentru imigranții din afara Uniunii Europene, informează dpa.
Mapamond
Aliații din Al Doilea Război Mondial au aniversat sâmbătă în Franța 82 de ani de la debarcarea în Normandia începută în 6 iunie 1944, relatează dpa.
România
Președintele Nicușor Dan anunță că Ministerul Apărării Naționale (MApN) și Ministerul Afacerilor Interne (MAI) vor intensifica, pe perioada verii, misiunile de cercetare și recunoaștere a eventualelor pericole, astfel încât litoralul românesc să fie în siguranță.
România
Președintele Nicușor Dan a declarat, sâmbătă, la Constanța, că își dorește, la fel ca mulți cetățeni, clarificarea și închiderea subiectului privind anularea alegerilor din 2024, însă nu poate avansa deocamdată un termen pentru prezentarea raportului complet asupra acestui caz.
România
Președintele României, Nicușor Dan, susține că va discuta direct cu președintele Ucrainei, Volodimir Zeleski, pe tema dronei maritime ucrainene care a explodat, vineri, în Portul Constanța.
1
Local
DRAUȚ. Un bărbat din Drauț este cercetat de polițiști, după ce, fiind sub influența alcoolului, a condus un ATV fără a deține permis de conducere și s-a răsturnat.
Local
ARAD. Noaptea de 6 spre 7 martie a fost noaptea în care un bărbat din Arad a "declarat război" oglinzilor de la mașinile parcate pe două străzi din municipiu. După două luni, polițiștii l-au identificat pe "războinic" și l-au reținut pentru 24 de ore.
Local
Mii de arădeni ar putea să își recupereze bani de la bănci, sursele anunțând că băncile din România ar fi „aranjat” ROBOR-ul.
1