LIPOVA. Poliţiştii împreună cu lucrători din cadrul Direcţiei Silvice Arad au organizat o acţiune pe linia transportului şi comercializării materialului lemnos în zonele Lipova şi Tîrnova.
ARAD - În cursul săptămânii viitoare va începe distribuirea banilor de la guvern pentru cei care se încălzesc cu combustibil lemnos.
ARAD - Poliţiştii Secţiei nr. 1
împreună cu lucrătorii Compartimentului
Silvic au descoperit în trafic, pe DN7, la intrarea
în municipiul Arad, pe Gheorghe P. de 55 ani din
Arad, care transporta ilegal lemn.
ARAD - Poliţiştii au dat trei amenzi în valoare de 1.240 lei şi a fost confiscată cantitatea de 10 m steri de lemn de foc, în valoare de 800 lei.
ARAD - O magazie de lemne de pe strada Giordano Bruno a luat foc în noaptea de vineri spre sâmbătă.
Local
Director al Serviciului de Ambulanță Județean Arad în anii 1990-începutul anilor 2000, dr. Vladimir Câmpeanu a condus instituția timp de 17 ani.
Local
O persoană a fost rănită după ce s-a răsturnat cu mașina, pe strada Eugen Popa din municipiul Arad.
UT Arad
Primul meci acasă pentru elevii lui Adrian Mihalcea este contra celor de la Oțelul.
Local
Senatorul Glad Varga a subliniat „Dacă președintele decide să nominalizeze un premier de la PSD, PNL va trece în opoziție”.
Local
La fel ca anul trecut, și ediția de anul acesta a festivalului Underground are o secțiune dedicată filmului. Pe 27 și 28 iunie, filmele de scurt și mediu metraj vor fi proiectate pe ecranul sălii mari a Cinematografului Arta din municipiu.
UT Arad
Arădenii au prelungit înțelegerea cu fotbalistul kenyan până în vara anului 2028!
Local
Congresul PNL a contribuit la clarificarea situației partidului, consideră Sergiu Bîlcea, președintele PNL Municipiul Arad.
1
Local
Traficul greu va fi interzis atât pe drumurile județene, cât și pe cele naționale și pe autostrăzi, din cauza valului de căldură.