ARAD - Deşi a dorit să se despartă de susţinătorii fideli ai echipei cu o victorie, Leo Pinţa şi ai lui băieţi de la Naţional Sebiş n-au izbutit decât o remiză, scor 3-3, în disputa cu Şcolar Reşiţa.
Orgolii şi nervi, marţi, în derby-ul judeţean dintre Naţional Sebiş şi Gloria Arad, câştigat de gazde, scor 2-1 (1-0).
Etapă intermediară, marţi, ora 18, în Liga III, cu reprezentantele judeţului evoluând pe plan local.
77 de minute au rezistat sebişenii lui Leo Pinţa în deplasarea de la Simeria. A fost de-ajuns ca Lengyel să părăsească terenul de joc, accidentat, pentru ca defensiva oaspeţilor să cedeze, iar punctele să rămână în contul localnicilor.
Leo Pinţa tace şi face. Cu o echipă inferioară valoric faţă de prima parte a sezonului, tehnicianul a scos (aproape) maximum din NaţionalSebiş.
ARADON Sport local
TIMIŞOARA. Recent, în oraşul de pe Bega, s-a desfășurat ediția cu numărul XXXIV a concursului internațional de înot „Cupa Timișoara”.
Mapamond
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.
Local
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
Local
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
Local
„Îmi este teamă. Și îmi dau voie să spun asta”, mărturiseşte creatoarea de modă. Ea le îndeamnă pe femei să nu amâne să meargă la medic: „Rochiile frumoase pot aștepta. Controlul medical, nu!”
2
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
3
Evenimente
ŞIRIA. Parohiile Ortodoxe din Şiria, Galşa şi Mâsca, în colaborare cu Primăria Comunei Şiria, Consiliul Local Şiria şi Asociaţia „Cetatea Şiriei”, organizează o conferinţă cu tema „Prăznuind Bucuria”.
2