SEBIS - Noul tehnician al Naţionalului din Sebiş, Leo Pinţa a schimbat programul de pregătire gândit de predecesorul Petcuţ. Astfel, gruparea de Liga III va pleca în cantonament, cu o săptămână mai devreme, pentru a avea mai mult timp la dispoziţie pentru „amicale”.
„Dezertările” din această iarnă, l-au obligat pe noul antrenor al Naţionalului din Sebiş, Leo Pinţa să ceară întăriri.
Marţi, la întoarcerea de la amicalul cu FC Bihor, băieţii lui Leo Pinţa au avut programată o şedinţă de recuperare de o oră în bazinul termal al Hotelului Parc din Moneasa.
Inevitabilul s-a produs. „Hăituit”
în ultimele etape ale turului, Mihai
Petcuţ a fost îndepărtat de pe
banca Naţionalului din Sebiş.
Fosta „Interligă” şi-a desfăşurat în weckend, pe terenul Şega, o nouă etapă. UTA 2001, grupă pregătită de Leo Pinţa a obţinut două victorii, 4-0, cu LPS Banatul Timişoara şi 2-0, cu Szeghalom (Ungaria), cedând cu 2-3, în faţa maghiarilor de la Loki Debrecen.
TIMIŞOARA. Recent, în oraşul de pe Bega, s-a desfășurat ediția cu numărul XXXIV a concursului internațional de înot „Cupa Timișoara”.
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
„Îmi este teamă. Și îmi dau voie să spun asta”, mărturiseşte creatoarea de modă. Ea le îndeamnă pe femei să nu amâne să meargă la medic: „Rochiile frumoase pot aștepta. Controlul medical, nu!”
2
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
3
ŞIRIA. Parohiile Ortodoxe din Şiria, Galşa şi Mâsca, în colaborare cu Primăria Comunei Şiria, Consiliul Local Şiria şi Asociaţia „Cetatea Şiriei”, organizează o conferinţă cu tema „Prăznuind Bucuria”.
2