Copreședintele ALDE Arad, Ionel Ciupe, consideră că „umilința la care a fost supus la Arad Ludovic Orban, prim-vicepreședintele așa zisului nou PNL demonstrează pe deplin că PDL-iștii nu au nici cea mai mică intenție de a respecta protocolul de fuziune, ci doresc să pecetluiască revopsirea partidului lui Băsescu, Udrea și Boc, singurul lor scop fiind perpetuarea la putere prin furtul siglei și denumirii unui partid istoric, pentru a șterge urmele jafului istoric pe care l-au practicat”.
Arad. Liberalii s-au săturat. Felul în care reprezentanţii Consiliului Judeţean Arad au procedat la inaugurarea tronsonului de drum judeţean Agrişu Mare - Arăneag, din comuna Târnova, a fost criticat dur de Ioan Cristina, preşedintele Filialei Teritoriale PNL Arad, şi de primarul comunei, Florin Farcaşiu.
România
Depunerea dosarului de pensionare este un pas important pentru persoanele care se apropie de vârsta de pensionare. Termenul în care trebuie depusă cererea, durata soluționării dosarului și data primei plăți sunt aspecte esențiale pentru viitorii pensionari.
România
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu este audiat miercuri la DIICOT, într-un dosar în care este suspectat că i-ar fi cerut unui bărbat să îi scaneze vila din Mogoșoaia, pentru a descoperi dacă are în casă dispozitive de înregistrare puse de anchetatori, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare.
Local
Raissa Mihali, Flavia Șugar şi Dariana Bora s-au întors cu premii importante de la concursul desfăşurat în Turcia.
Local
Eva Maria Zuba, care e membră a grupului de cateheză al Parohiei Ortodoxe din Curtici, a obținut Premiul I.
1
Local
ARAD. În căutarea unei vieţi cât mai normale, fără durere, Eliza Stancu – fetiţa de şase ani din Şiria, diagnosticată cu tetrapareză spastică, operată în 2024 în SUA – are nevoie din nou de noi.
Local
ARAD. Deşi am avut parte de câteva zile destul de friguroase în această toamnă, caloriferele din casele celor care se încălzesc de la CET au rămas reci până acum.
Advertorial
Pregătește-te pentru sezonul rece cu un Ford care îți oferă confort, tehnologie și plăcerea de a conduce! De Black Friday, Ford Puma și Ford Kuga vin cu oferte speciale, avantaje care fac diferența și beneficii care îți încălzesc iarna.
Local
Un centru multifuncțional, care va include spații administrative și de locuire în regim intern, este propus pe un teren de peste 7.000 de metri pătrați din municipiul Arad. Investiția aparține Fundației Creștine R.C.E. Speranța Copiilor.
Local
Peste 300 de obiecte care spun povestea cultivării viței de vie și a producerii vinului sunt reunite într-un muzeu inedit, înființat la Pâncota de preotul pensionar Petru Dărău. Colecția, adunată de-a lungul mai multor decenii, poate fi admirată într-o clădire cu o istorie strâns legată de tradiția viticolă a zonei.
2