ARAD. Centrul de Conferinţe Academice din cadrul UVVG a găzduit, marţi, un eveniment deosebit,: sărbătorirea studenţilor sportivi de înaltă performanţă, care au obţinut titluri europene şi naţionale.
WASSERBURG. Deţinătoarea trofeului, ICIM Univ Goldiş, rămâne neînvinsă în Liga Europei Centrale.
ARAD. A treia competiţie ca valoare în baschetul feminin european inter-cluburi, Liga Europei Centrale, a pornit la drum cu două echipe româneşti la start. Printre ele, ICIM Univ Goldiş Arad, deţinătoarea trofeului, a cărei obiectiv este calificarea în Final Four şi de-acolo orice este posibil.
ARAD. Reîntâlnire de vis, Monica Brosovszky – Diana Ciupe, în postura de adversare.
Cea mai titrată grupare arădeană din sportul de echipă, ICIM Univ Goldiş, şi-a prezentat, miercurii, în selectul local Laccolade, noile achiziţii pentru sezonul următor, unul în care va avea de apărat cele trei trofee cucerite în 2011: titlul naţional, Cupa României şi Liga Europei ...
Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) nu a distrus România, a finanțat modernizarea ei, iar reformele nu se fac pentru interese de moment, ci se fac pentru ca statul să fie mai echitabil, mai eficient și mai aproape de oameni, a declarat, sâmbătă, ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, într-o postare pe Facebook.
Consumatorii de energie electrică pot avea, de acum înainte, un rol mai activ în echilibrarea sistemului energetic.
Două săptămâni au fost în misiune în Republica Serbia 10 pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad.
Elevii lui Adrian Mihalcea nu au avut probleme cu ultima clasată, surclasând-o pe FK Csilszereda.
2
11 percheziții au fost puse în aplicare în Arad şi Bihor într-un dosar de evaziune fiscală, societatea în cauză fiind acuzată că ar fi efectuat activități miniere fără permis sau licență.