aradon.ro Web analytics


ARAD. Una din reprezentantele Aradului în liga a treia fotbalistică, Gloria, ar putea să se despartă de trei dintre jucătorii din lotul actual. Este vorba despre Toc, Copil şi Filaret.
VLADIMIRESCU. Cea mai tânără grupare fotbalistică arădeană de Liga III, CS Vladimirescu se află în faza căutărilor. Managerul Cristi Sculici testează jucători care ar putea aduce un plus de calitate lotului cu care s-a obţinut promovarea.
ARAD. O singură şedinţă de pregătire şi câteva semnale primite dinspre conducerea clubului, au fost suficiente pentru Costel Bogoşel şi Mihai Petcuţ pentru a-şi da seama că studenţii de la CSU Vasile Goldiş rămân unde le este locul. Adică, în Liga III.
ARAD. După CS Vladimirescu, iată că o altă grupare fotbalistică arădeană de Liga III îşi trage satelit pe plan judeţean. Este vorba despre Gloria, care caută variante de Liga IV (juniori) sau Onoare, pentru juniorii republicani.
SEBIŞ. Fără Alin Pavel, care îşi încearcă norocul la Piatra Olt, Naţional Sebiş s-a apucat de treabă, Lucian Ciba contând la primele şedinţe de pregătire pe aproape toţi componenţii lotului care a încheiat precedentul sezon. Cu unii dintre acestea se poartă negocieri pentru prelungirea angajamentelor, dar la rând stau şi alţi jucători dornici de a jevolua în Liga III.

Local

Un porumbel rămas agățat pe cabluri, salvat de pompierii arădeni
ARAD. Un porumbel rămas agățat pe cabluri, la o înălțime de aproximativ șase metri, în zona UTA, a fost salvat sâmbătă, în jurul orei 13:00, de echipajele de intervenție ale Detașamentului de Pompieri Arad.

Local

POLITIC. Falcă salută acordul UE-SUA
Europarlamentarul arădean spune că acest acord va duce la stabilitate economică și oportunități pentru România. 3

România

România trece în această noapte la ora de vară. Ora 3.00 devine ora 4.00
În 2026, România trece la ora de vară în noaptea de sâmbătă, 28 martie, spre duminică, 29 martie. Ceasurile se dau înainte cu o oră, astfel încât ora 03:00 devine 04:00. Această zi de duminică va fi cea mai scurtă din an, având doar 23 de ore. 1

Local

Creștere de aproape 90% a insolvențelor în Arad, în primele luni din 2026
36 de firme și persoane fizice autorizate din județul Arad au intrat în insolvență în primele două luni ale anului 2026, cu aproape 90% mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut. 3

România

„RO-Alert” pentru energia electrică: românii vor primi notificări când ating 80% din consumul de energie din contract
Președintele Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), George Niculescu, a anunțat o măsură nouă destinată protecției și informării consumatorilor, în cadrul evenimentului Maratonul Profit.ro „Securitate energetică 2026”, desfășurat pe 26 martie.

Mapamond

„Cuba este următoarea”, afirmă Donald Trump la un forum de investiții de la Miami
Președintele american Donald Trump a escaladat și mai mult tensiunile cu Havana vineri, afirmând că aceasta „este următoarea” în timpul unui discurs la un forum de investiții în care a elogiat succesele militare din Venezuela, relatează dpa. 2

Mapamond

Rubio îl acuză pe Zelenski că a „mințit” în legătură cu garanțiile de securitate americane în Ucraina
Secretarul de stat american Marco Rubio l-a acuzat vineri pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski că a „mințit” atunci când a susținut că Statele Unite condiționează garanțiile de securitate acordate Ucrainei de concesii teritoriale în favoarea Rusiei, relatează AFP. 5

Mapamond

Trump afirmă că s-ar putea ca SUA să nu vină în ajutorul NATO în caz de nevoie
Președintele american Donald Trump a declarat vineri că s-ar putea ca SUA să nu vină în ajutorul NATO în caz de nevoie, reiterându-și criticile împotriva Alianței Nord-Atlantice, în cadrul unui forum de afaceri de la Miami, relatează AFP. 4

Local

Săptămâna Carierei, la Camera de Comerț Arad
Evenimentul s-a desfășurat în parteneriat cu Colegiul Național „Preparandia” Dimitrie Țichindeal și a reunit elevi, cadre didactice, antreprenori și specialiști din diverse domenii.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.