Întâlnirile dintre reprezentanţii grupărilor de Liga IV, Onoare şi Promoţie cu noua conducere a Asociaţiei Judeţene de Fotbal, în scopul găsirii celui mai optim sistem competiţional n-a adus clarificările mult aşteptate.
Dacă o parte a reprezentanţilor de Liga IV au cerut un răgaz de două zile înainte de a-şi exprima un punct de vedere vizavi de schimbarea sistemului competiţional, joi, a venit rândul afiliaţilor din „Onoare” să răspundă provocării lansate de noua conducere a fotbalului judeţean.
Dubla victorie cu FC Hunedoara a fost dată uitării de mânjii de la CS Vladimirescu.
Doar 11 reprezentanţi ai grupărilor de Liga IV s-au prezentat, ieri, la noul sediu al AJF Arad, pentru a lua act de propunerile de modificare a sistemului competiţional.
Ani la rând, echipa primarului Gheorghe Pleş a jucat în „Onoare” rolul Gloriei Bistriţa anilor 90 în Liga II.
Mapamond
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat vineri că este 'profund alarmată de o nouă escaladare din partea Rusiei în Marea Neagră', în urma unui atac cu drone asupra unei nave de marfă în largul portului Constanța din România, relatează AFP și dpa.
Mapamond
Șeful Statului Major al armatei ruse, generalul Valerii Gherasimov, a anunțat că trupele sale vor respecta o încetare a focului la Oleșki începând de marți, 27 octombrie, pentru a permite desfășurarea operațiunilor umanitare în această localitate din sudul Ucrainei aflată sub controlul forțelor ruse, transmite AFP.
Local
Trei adolescenți de 16 și 17 ani și un tânăr de 21 de ani au fost reținuți, după ce au dezbrăcat forțat un copil, l-au filmat, iar imaginile au apărut pe rețelele de socializare.
3
Local
Un bărbat de 62 de ani a suferit un traumatism cranio-cerebral sever în urma unui accident rutier produs pe Calea Republicii, în orașul Ineu. În accident au fost implicate un autoturism și o tricicletă electrică.
2
Local
Mii de flori și aranjamente florale, bunătăți pentru toate gusturile și două seri de muzică îi așteaptă pe cei care vor ajunge, în 24 și 25 octombrie, la Festivalul Florilor de Toamnă, organizat de Primăria Orașului Curtici. Intrarea la toate evenimentele este liberă.
Local
Participanții la Ștafeta Veteranilor Invictus au ajuns la Arad, în drumul lor spre Carei, unde cele trei trasee naționale se vor reuni duminică, 25 octombrie, de Ziua Armatei României.
1
România
Autoritățile au intervenit vineri pentru căutarea și salvarea marinarilor de pe o navă care ar fi în pericol de scufundare la 13 mile marine travers de Constanța, o persoană fiind găsită decedată. Președintele Nicușor Dan a declarat că vineri dimineață o navă a fost lovită de o dronă la 13 mile în Marea Neagră, puțin în afara apelor teritoriale ale României, menționând că acesta este un „eveniment din procesul de escaladare pe care Rusia îl desfășoară în contextul Războiului din Ucraina”.
3