ŞIMAND. A sosit mult aşteptatul moment pentru prof. Daniel Mărcuş şi a sa echipă de futsal de la Şoimii Şimand. „Sufletul” sportului şimăndan a decis să înscrie o echipă de seniori în liga secundă, întrecere care se va desfăşura – în prima fază a competiţiei – sub formă de turnee, câte unul pe terenul fiecăreia dintre echipe.
Local
Un bărbat din Lipova și-a bătut fiica după ce fata de 15 ani „ar fi purtat o discuție cu un băiat, iar în cadrul acelei conversații ar fi râs la o glumă a acestuia”.
Local
Șase proiecte educaționale, însumând 250.000 de lei, vor fi finanțate prin Fundația Comunitară Timișoara.
Local
Angajați și angajatori sunt chemați să participe la o sesiune de informare privind noutățile și modificările aduse Codului Muncii.
Local
ADR Vest, organismul care implementează proiecte de miliarde de euro, fonduri nerambursabile, a depășit pragul de 100 la sută contractare.
România
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri, după consultările cu președintele Nicușor Dan, că social-democrații pot să treacă în opoziție, dacă nu se ajunge la o armonizare a punctelor de vedere.
Local
Marți, 21 aprilie 2026, în fața Inspectoratului Școlar Județean Arad a fost dezvelit bustul filantropului basarabean Vasile Stroescu.
Mapamond
Premierul pakistanez, Shehbaz Sharif, a cărui țară joacă un rol de mediator în conflictul dintre Statele Unite și Iran, a salutat miercuri prelungirea armistițiului anunțată de președintele american, Donald Trump, notează AFP.