Ieri și alaltăieri, a avut loc proba C a sesiunii august-septembrie a bacalaureatului 2014.
ARAD. Voluntarii din cadrul proiectului GAIA, finanţat prin Programul Tineret în Acţiune – Serviciul European de Voluntariat, vor organiza cursuri de limbi străine în municipiul Arad.
ARAD - Ieri, la Colegiului Naţional „M. Nicoară” a avut loc tragerea la sorţi a comisiilor pentru oralul la limba modernă, care se desfăşoară astăzi şi mâine (24-25 iunie).
ARAD - Deschidere fastuoasă la faza
naţională a olimpiadei de limbi romanice pe scena
teatrului arădean. Imagini

ARAD - În premieră la Arad, între 11-16
aprilie a.c., va avea loc faza naţională a
olimpiadei de limbi romanice. Program
Local
Două săptămâni au fost în misiune în Republica Serbia 10 pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad.
UT Arad
Elevii lui Adrian Mihalcea nu au avut probleme cu ultima clasată, surclasând-o pe FK Csilszereda.
2
Local
11 percheziții au fost puse în aplicare în Arad şi Bihor într-un dosar de evaziune fiscală, societatea în cauză fiind acuzată că ar fi efectuat activități miniere fără permis sau licență.
Local
Evenimentul s-a petrecut vineri seara, aproape de miezul nopții. Tânărul a rămas fără permis pentru 150 de zile.
România
Cei 69 de pompieri români care au acționat timp de două săptămâni în Republica Serbia revin în țară, sâmbătă, după ce au fost alături de pompierii și autoritățile din țara vecină în lupta cu incendiile de vegetație care au afectat suprafețe întinse și comunități întregi.
1
Local
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului și vijelii, pe parcursul zilei de sâmbătă, de la ora 12:00 până la ora 21:00.
Local
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de caniculă, ce vizează o mare parte din țară, inclusiv Aradul, pe întreg parcursul zilei.