Peste 600 de poliţişti arădeni vor asigura măsurile de ordine şi linişte publică pe perioada minivacanţei de 1 mai.
Poliţiştii arădeni vor asigura ordinea şi liniştea publică în minivacanţa de Anul Nou.
Trică a chemat oamenii legii să-l scoată din birouri pe Cătălin Barbu, iar conducerea a plătit la FRF taxa pentru începerea procedurii de demitere a antrenorului.
Primarul comunei susține că acuzațiile legate de clădirea fostei școli din Satu Nou sunt nefondate și menite să destabilizeze.
Locuiesc la bloc și, la fel ca ceilalţi locatari, am o mare problemă cu respectarea liniștii publice după ora 22.00. Persoane străine, în general tineri, de la alte blocuri vin în fața blocului nostru, unde avem o bancă. Se așează și stau aici până la ora 2-3-4 noaptea. Problema este că fac gălăgie şi ne deranjează.
Local
Polițiștii arădeni au efectuat, vineri, 6 noiembrie, 60 de percheziții domiciliare în municipiul Arad și în mai multe localități din județ. Acțiunea a vizat un dosar penal privind nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Local
Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme a avut loc vineri, în Ineu. Trei persoane, între care un copil de 7 ani, au fost transportate la spital.
România
Unitatea 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă ar urma să fie resincronizată vineri la Sistemul Energetic Național, după ce miercuri au fost demarate procedurile de pornire a reactorului, în urma întrunirii condițiilor minime necesare, potrivit SN Nuclearelectrica.
Mapamond
Peste 100 de mari companii europene au avertizat că propusele reforme ale schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) ar putea majora semnificativ costurile pentru industriile mari consumatoare de energie înainte ca ele să aibă resursele necesare pentru decarbonizare, ceea ce amenință investițiile și producția pe continent, transmite Reuters.
Local
În municipiu s-au înregistrat -3,3 grade Celsius, în timp ce în zonele deluroase din estul județului a fost mai cald.
România
Serviciul Român de Informații (SRI) anunță, joi seara, că au mai fost două amenințări cu bombe privind aeronave ce au aterizat pe Aeroportul Otopeni, una dintre ele vizând zborul KLM cu destinația Tel Aviv, care avea escală la București.