O delegaţie a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” a onorat invitaţiile la festivalurile estivale tradiţionale din această perioadă: Zilele oraşului Chişineu Criş, Zilele comunei Livada, „Praznicul de Pită Nouă” de la Socodor, cât şi Festivalul internaţional de satiră şi umor: „Gura Satului” de la Macea.
LIPOVA. Reţeaua de drumuri asfaltate din Lipova s-a mai îmbogăţit cu cinci kilometri. În urma unei lucrări finanţate în întregime de Consiliul Judeţean Arad (CJA), şoseaua care duce din Lipova spre Ususău a fost asfaltată în ultimele luni. „Valoarea lucrării a fost de 2,5 milioane de lei, iar banii au fost acordaţi de către CJA”, a declarat Nicolae Ioţcu, preşedintele CJA.
LIPOVA. Poliţiştii din Lipova au prins un tânăr de 22 de ani care avea asupra sa un pistol cu gaze marca Police K , precum şi trei cartuşe neletale de calibru 8 mm. Conform oamenilor legii, tânărul nu era autorizat pentru a deţine o astfel de armă.
LIPOVA. La Băile Lipova s-a desfăşurat duminică etapa a III-a preliminară a concursului folcloric Autentic Fest.
LIPOVA. În festivalul de la Lipova au participat 14 solişti vocali din judeţele Arad, Bihor şi Timiş.
Mapamond
Ungaria a ales Europa, Europa a ales întotdeauna Ungaria, a reacţionat duminică preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, după ce premierul ungar Viktor Orban şi-a recunoscut înfrângerea în faţa contracandidatului său, Peter Magyar la alegerile legislative.
Mapamond
BUDAPESTA. Prim-ministrul ungar Viktor Orban şi-a recunoscut înfrângerea în alegerile parlamentare în faţa liderului opoziţiei, Peter Magyar.
Mapamond
Partidul de opoziție Tisza din Ungaria ar urma să obțină 135 de locuri în Parlamentul format din 199 de membri, o majoritate de două treimi, conform rezultatelor parțiale după numărarea a 45,7% din voturile exprimate la alegerile legislative, a anunțat duminică Biroul Electoral Național, relatează Reuters.
Mapamond
Liderul opoziției din Ungaria, Peter Magyar, a declarat duminică seara că este „prudent optimist” în ceea ce privește victoria sa în fața actualului premier Viktor Orban în alegerile legislative, care au înregistrat o prezență record la vot, relatează AFP și Reuters.
3
Local
A fost cunoscut îndeosebi pentru implicarea sa civică înainte de a deveni parlamentar AUR. Avea 59 de ani.
1
Mapamond
Președintele american Donald Trump a anunțat duminică că a ordonat Marinei SUA să instituie imediat o blocadă navală în Strâmtoarea Ormuz, ca răspuns la refuzul „intransigent” al Iranului de a renunța la ambițiile sale nucleare, în timpul negocierilor de pace de la Islamabad, relatează AFP și Reuters.
1
Local
Evenimentul din Piața Catedralei va fi deschis și în a doua și a treia zi de Paști, între orele 14.00 - 23.00.