Arădenii au dus la mormânt pe Liviu Berzovan, personalitate arădeană respectabilă, care a condus aproape două decenii instituţiile şi aşezămintele judeţene de cultură.
BUCUREȘTI. În urma unei adrese oficiale transmise Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice la începutul lunii ianuarie de către Asociația Peisagiștilor din România – AsoP, Filiala Teritorială Vest, pe tema Parcului Eminescu, oficialii de la Bucureşti au reacţionat!
Directorul de imagine și strategie al CS Astra vorbește despre performanțele sportivilor antrenați de Spiridon Stanciu.
ARAD. După cum era de aşteptat, cel puţin la nivelul judeţului Arad, niciun primar nu riscă să-şi schimbe culoarea politică la jumătatea mandatului, mai ales că mişcările de după alegerile prezidenţiale sunt imposibil de anticipat.
Omagiu adus de arădeni lui Liviu Rusu, cel care a creat cadrul instituţional şi legal al Siguranţei Alimentelor şi a făcut ca această instituţie să funcţioneze perfect european.
Mapamond
Grupul auto german Volkswagen a demarat o operațiune de rechemare în service pentru aproape 72.700 de vehicule electrice, din cauza unor baterii defecte, arată datele publicate marți de Autoritatea Federală de Transport Rutier din Germania (KBA), transmite DPA.
România
NATO va desfășura resurse suplimentare în Marea Neagră în urma unei serii de atacuri cu drone împotriva navelor comerciale, a anunțat marți o purtătoare de cuvânt a Alianței Nord-Atlantice, conform AFP și Reuters.
România
Membrii Guvernului condus de Luca Niculescu au depus marți seară jurământul în cadrul unei ceremonii organizate la Palatul Cotroceni, în fața președintelui Nicușor Dan.
Local
Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, împreună cu cei de prevenire și instituțiile partenere, au marcat data de 18 octombrie - Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane.
Local
Peste 1.300 de paciente au beneficiat, de la începutul anului, de ecografii mamare și mamografii la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad. În luna dedicată conștientizării cancerului de sân, medicii atrag atenția asupra importanței controalelor preventive și a depistării precoce a bolii.
România
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a anunțat marți că se va apuca „imediat de treabă”, în cursul serii urmând să aibă loc prima ședință de guvern.
Local
Peste 475 de tone de deșeuri au fost descoperite de polițiști și comisarii Gărzii de Mediu în municipiul Arad, pe o proprietate de pe strada Dumbrava Roșie.
1
Evenimente
Palatul Cultural va găzdui, sâmbătă, 24 octombrie, Balul Comunității Arădene, un eveniment dedicat recunoașterii excelenței și promovării valorilor culturale și umane. Printre invitații de marcă se numără criticul de artă Radu Varia și cosmonautul Dumitru Prunariu. Seara va include și un program artistic special, intitulat „Simfonia Dorului Românesc”.