Silviu Dimofte, care în perioada campaniei pentru alegerile prezidenţiale şi puţin după aceea a fost preşedinte interimar al organizaţiei judeţene PP-DD Arad, fiind înlocuit de către Dorin Filip, a demisionat din funcţia de consilier local la Ineu.
Zece unităţi şcolare din judeţul Arad s-au întrecut la a XIV-a ediţie a competiţiei „Ziua sportivă a Şcolii din Satu Nou”.
PĂULIŞ. Şoimii s-au impus clar în derbyul local, în faţa unei echipe gazdă care nu-şi mai găseşte cadenţa, după fulminanta victorie de la Pecica.
ARAD. Lista corupţilor arădeni cuprinde judecători, poliţişti, primari, cadre didactice, fotbalişti şi, desigur, şi administratori de firme.
Local
Consilierul local Dorian Curcanu, USR Arad, a anunțat că după ce în vară a sesizat că țarcul pentru câini din zona Mărului nu era o poartă, acum problema a fost rezolvată.
Local
Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.
România
Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Mapamond
Un judecător federal american a blocat în noaptea de joi spre vineri proiectul de construire la Washington a unui gigantic arc de triumf dorit de președintele Donald Trump și care face obiectul mai multor contestații, la scurt timp după ce o comisie de urbanism dăduse undă verde, transmite vineri AFP.
Local
Polițiștii, pompierii și un echipaj al Ambulanței au intervenit vineri, 6 noiembrie, după ce o tânără a amenințat că se aruncă de la etajul al doilea al unui bloc din municipiu.
România
Serviciul Român de Informații (SRI) a transmis vineri că există o amenințare cu bombă într-o aeronavă care a aterizat de la Praga pe Aeroportul „Henri Coandă”. La nivelul aeroportului sunt în curs de aplicare măsurile procedurale, în colaborare cu instituțiile statului.
Local
Polițiștii arădeni au efectuat, vineri, 6 noiembrie, 60 de percheziții domiciliare în municipiul Arad și în mai multe localități din județ. Acțiunea a vizat un dosar penal privind nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Local
Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme a avut loc vineri, în Ineu. Trei persoane, între care un copil de 7 ani, au fost transportate la spital.