Penalităţile de întârziere în asociaţiile de proprietari, subiect dureros pentru cei fără posibilităţi financiare. Legea nu le ţine partea.
Disputele dintre locatarii debranșați și cei rămași în sistemul centralizat sunt tot mai acute din cauza facturilor de la căldură.
Cine face legea la bloc şi ce drepturi au cei care stau cu geamurile deschise pentru că e prea cald afară, sau tremurând de frig pentru că vecinii au închis de tot căldura.
Local
Tinerii din programul Rotary Youth Exchange au descoperit Aradul, în cadrul unui tur al României.
Local
Senatul Universitar a aprobat noua conducere a universității, respectiv cei trei prorectori care vor face parte din echipă.
2